La mulți ani, Doamnă!

Mâine este o zi lăsată în calendar în care noi, bărbații, ar trebui să încercăm să fim mai buni și să dăruim din sufletul nostru ființelor apropiate nouă.

Este bucuria dragostei, a speranței și, de ce nu, a toleranței. Se spune că femeia a fost creată de Dumnezeu din coasta lui Adam pentru a avea și el un ajutor potrivit. Adam a numit-o Eva – adică viață. Se mai spune că femeia vine din sfere cosmice, pentru a îmblânzi vânturile sălbatice. Femeia a venit la începutul vieții noastre să ne fie de ajutor, plăcere și mângâiere. Ea ne iubește și poate ierta orice. Femeia este un pic din fiecare. Este ocean și este țărm, este lumină și este întuneric, este furtună și cer senin, este dorință și inocență, soție și amantă, ființa lângă care vrei să și dormi, nu doar să te culci. Ea este ideal și totuși concretețe, este imboldul ce nu-ți dă pace, dar și puterea tainică a mângâierii, este profesorul și învățăcelul, maestrul și discipolul, învăluită și totuși dezvăluită mereu, plină de mirare și acceptare de sine. Ea își simte comoara tainică pe care și-o acceptă cu încântare și venerație. În rest, este tăcere…

Dar nu prea multă. Pentru că nu s-ar mai numi femeie. În această zi ar trebui să-i sărutăm mâinile bătătorite de muncă, să-i mângâiem fața adeseori brăzdată de griji, vânt și soare, să ne închinăm și să facem un pas alături pentru a-i netezi calea în drumul ei spre fericirea noastră. Dar mai cu seamă să-i oferim măcar o floare. Nu doar pentru că e femeie, ci mai cu seamă pentru că ne e alături în drumul nostru spre veșnicie.

Acestea ar fi unele dintre milioanele de motive pentru care femeile ar trebui să aibă în fiecare zi o zi a lor. Dar și așa ar fi prea puțin. În schimb, Dumnezeu s-a gîndit și la noi, bărbații mișei, mincinoși, egoiști, nemernici, bețivi, afemeiați și bădărani și ne-a răsplătit pe măsură. Bucuroși că ne-am făcut datoria față de cele dragi nouă, reîncepem un ciclu care ne caracterizează pe mulți dintre noi. Redevenim aceiași indiferenți, uităm zilele de naștere ale soțiilor sau prietenelor noastre, suntem misogini, vulgari și uneori mârlani. Din fericire, când ne trezim din nemernicia noastră descoperim lângă noi omul pe care, de cele mai multe ori, îl rănim fără să vrem. O ființă care știe să ierte chiar când sufletul îi e sfărâmat de durere și în fața căreia ar trebui să ne aplecăm cu venerație. Chiar dacă o facem doar o singură dată în an. An de an, trecem prin același ritual și de fiecare dată ne spunem nouă înșine că de mâine vom fi mai buni, mai înțelegători și mai plini de dragoste. În această zi ne aruncăm rufele murdare la colț și îmbrăcăm straie de sărbătoare. Alături de cele dragi nouă, ne simțim sufletele curate. Din păcate, totul nu este decât o cruntă amăgire de-o noapte, ca o amantă uitată într-o cameră de hotel. Abia când ne trezim din euforia sărbătorii de dăm seama că, de cele mai multe ori, în fața fiecărei femei minunate se află un idiot.