~2 min lectură 0 comentarii

Handbal feminin, Divizia A / Activ CSO Plopeni – Știința Bacău 26-21 (15-13) / CSM Unirea Slobozia – Știința Bacău (luni, ora 16.00)

Redacția Ziarul de Bacău

Învingătoare înainte de meci, învinse după

sport 100314hanf

– Handbalistele de la Știința credeau că au un meci ușor contra modestei formații din Plopeni și și-au tratat adversara de sus. Asta le-a adus înfrângerea, pentru că, după analiza antrenorului băcăuan Costel Oprea, „când începi să încasezi și intri în vrie, nu mai poți redresa avionul”. Astfel, gazdele au dictat ritmul jocului și au avut aproape permanent inițiativa pe tabela de scor. O singură dată a fost altfel, în min. 44, când oaspetele au izbutit să treacă în avantaj, cu 18-17. Ratând de pe semicerc o ocazie clară, Știința a ratat desprinderea și un important moment psihologic. Gazdele au profitat și au răsturnat imediat scorul, iar apoi au mărit diferența. „Fetele n-au avut atitudinea potrivită pentru acest meci, deși eu le spun mereu să respecte orice adversar. Așa se întâmplă când te crezi câștigător dinainte, fără să ai suficientă valoare”, ne-a declarat Costel Oprea.
– Știința dispută în devans meciul din etapa a XIX-a, cu CSM Unirea Slobozia, lidera la zi a clasamentului și marea favorită la promovarea în Liga Națională. Studentele au plecat de la Plopeni direct la Slobozia, clubul Știința făcând astfel economie de timp și fonduri. Nu numai acesta a fost motivul acestei devansări cerute de băcăuani, ci și faptul că o parte dintre echipierele Științei au să-și rezolve probleme școlare. După etapa din 15 martie, campionatul diviziei secunde va fi întrerupt până pe 3 aprilie, pentru a permite junioarelor din toate loturile divizionarelor A să dispute partide din cadrul fazelor finale ale campionatelor naționale juvenile. „Pe de altă parte, meciul cu Slobozia mă împiedică să fiu prezent la ședința comisiei de juniori a FR Handbal, din care fac parte. Aș fi dorit să propun ca în viitor campionatele să nu mai începă pe baza acelor serii, cu turnee la fiecare, deoarece este costisitor. Mai bine avem un campionat regional de 10 echipe, cu meciuri acasă și în deplasare, deoarece ne-ar fi mai ieftin”, crede Costel Oprea.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.