Recent apărut pe piața locală, volumul „Bacău, istorie adevărată” semnat de prof. dr. Dumitru Zaharia, va fi lansat la finele acestei săptămâni și în cadrul Spectacolului Cărții, manifestare cultural-artistică de tradiție organizată de Centrul de Cultură „George Apostu” din Bacău. Evenimentul este programat pentru vineri, 14 martie, de la ora 17, la sediul instituției amintite, în prezența autorului „Bacăul…”, prof. dr. Dumitru Zaharia, „istoricul, arhivistul, profesorul, – spun organizatorii – care adaugă, prin consistenta sa cercetare, noi mărturii privind adevărul istoric al nașterii și dezvoltării urbei multiseculare a Bacăului”. Despre ampla și valoroasa lucrare vor vorbi criticul și istoricul literar Constantin Călin și istoricul Ioan Mitrea.
Ca de fiecare dată, din programul Spectacolului Cărții vor face parte și momente artistice, respectiv un recital de poezie susținut de actorul Geo Popa – directorul Centrului „George Apostu” și moderatorul manifestării, precum și un mic recital de muzică clasică susținut de cvintetul Grupetto al Filarmonicii „Mihail Jora” din Bacău în componența violoniștilor Ciprian Sicinschi (vioara I) și Daniela Niță (vioara a II-a), a Ilincăi Sbanțu (violă), a violoncelistului Liviu Mera și a lui Stelian Dima Resmeriță (contrabas).
Accesul publicului la eveniment este liber.
Lasă un răspuns