Liberal-socialist pe persoană fizică

Despre Tăriceanu, numai de bine! C-așa se spune despre cei morți politic… Nu neg faptul c-or fi câțiva amețiți care îl vor urma și îl vor susține pentru candidatura la președinție. Cu sprijinul nețărmurit al PSD, al serviciilor de informații, al lojelor masonice prietene și al altor structuri „discrete”, acest ins poate să supraviețuiească în politica tulbure românească multă vreme de-acum înainte. Însă imaginea penibilă din ultiumele zile nu se va șterge.

Călin Popescu-Tăriceanu se declară liberal. De ce? Pentru că a fost crescut și educat de un liberal: Dan Amedeo Lăzărescu. Bătrânul l-a introdus în cercurile marii politici și a girat pentru el. Numai că atunci când s-a aflat de dosarul de informator al lui Lăzărescu, domn’ Călin (prim-ministru în acel moment!), întrebat de Turcescu, în 2006, cum comentează situația tatălui său vitreg, a declarat ferm: „Nu este tatăl meu vitreg! A fost soțul mamei mele.” Mare om, mare caracter!

De asemenea, Tăriceanu declară că rămâne loial Uniunii Social-Liberale! Probabil nu l-au anunțat prietenii că nu mai există USL. Se comportă precum soldatul japonez rămas în tranșee încă 30 de ani după sfârșitul războiului. Mare erou al nației!

De pe holul Senatului, imediat după ce socialiștii l-au uns președinte, anunța că dezavuează traseismul politic, însă îi așteaptă pe „colegii liberali” să i se alăture în demersul de a înființa un Partid Reformator. A înțeles pe dos zicerea împăratului Cezar: „Iubesc trădarea, urăsc trădătorii!”… Nu știu cât de reformator va fi (dacă va fi!) partidul lui Călin, dar îi sugerez să mai adauge, eventual, liber-schimbist, republican-monarhist și (dacă mai rămâne loc în rubrica din formularul de înscriere la tribunal) socialist-liberal. Deocamdată este doar „pe persoană fizică”. În afară de inocentul Ilieșiu, nu pare să-l fi urmat alți foști colegi de partid. S-a văzut și la votul de investitură, în Senat. Rezultatul dovedește faptul că în interiorul PNL se cunosc mult mai multe fapte și intenții ale acestui (din păcate!) fost președinte. Puțini știu că divorțul politic al lui Tăriceanu a survenit după un șir de comploturi penibile și sforării comandate din-afară. Împreună cu Rușanu, cu primarul Mănescu și alți „sectanți”, Popescu-Tăriceanu a încercat diverse puciuri doar pentru a reveni pe scena puterii politice. Numai din jenă și din respect pentru istoria frământată a partidului nu a fost exclus atunci când trebuia. Acum joacă într-o piesă scrisă de cu totul altcineva. Este incoerent, ilogic și confuz în mesaje.

De partea cealaltă, regizorul întregii comedii se prezintă drept creștinul înțelegător, gata să ierte greșeli inventate și să oblojească rănile celor oprimați de liberali. Domnul Ponta se abține cu greu să răspundă la reproșurile foștilor aliați. Cu disperare, construiește un piedestal de ipsos pentru un trădător penibil care se dovedește, cu fiecare zi care trece, ineficient. Pariul pe dezintegrarea PNL, pe revenirea în forță a lui Tăriceanu și pe restaurarea dimensiunii liberale a guvernării socialiste este pierdut. Nevoia de a atrage un electorat educat, cu principii clare îl face pe domnul Ponta să greșească față de propriul partid. PSD nu are priză în mediul civic, intelectual sau al clasei mijlocii (cea chinuită de impozitele și taxele necesare acoperirii bugetului pentru ajutoarele sociale). Pionul pus președinte la Senat este bun doar pentru a minți acest gen de alegători. Nu știu câți vor cădea în capcana socialismului cu față umană, dar din afacerea asta perdant iese Călin Constantin Anton Popescu-Tăriceanu. Nu vă lăsați păcăliți: e un singur ins, pe persoană fizică!