În sfârșit, ajung și merele la elevi

Redacția Ziarul de Bacău

SONY DSC

Elevilor din școlile județului li s-au lungit urechile așteptând merele de la Consiliul Județean (CJ) Bacău. Dar perioada de așteptare a luat sfârșit, pentru că CJ Bacău a finalizat licitația pentru achiziționarea merelor. Începând de luni, 17 martie, elevii din județ vor primi, pe lângă lapte și corn, și mere. De programul „Mere în școli” vor beneficia 60.825 de elevi din județ, cu scopul promovării unei alimentații sănătoase în rândul copiilor prin consumul regulat de fructe și legume, având în vedere cifrele îngrijorătoare care arată că obezitatea infantilă este în creștere. „Licitația a fost finalizată – a declarat Dana Pricopie, purtător de cuvânt la Consiliul Județean Bacău. Vineri s-au semnat contractele cu firmele câștigătoare, iar de luni, 17 martie, va începe distribuția merelor în școli, pe cele șapte trasee, în funcție de zonele geografice.”

Astfel, în programul național sunt incluse traseele Colonești – Vultureni, Cleja – Valea Seacă, Berești-Tazlău – Onești, Blăgești – Buhuși – Racova, Ardeoani – Zemeș, Agăș – Palanca și Bacău, împreună cu zonele limitrofe. Valoarea totală a contractelor este de 995.161 lei.

Programul național „Mere în școli”, derulat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), a început oficial în 2011. De el beneficiază peste 1,7 milioane de copii din școli și grădinițe. Licitațiile pentru achiziționarea fructelor sunt organizate la nivelul consiliilor județene și, de regulă, demararea procedurilor de organizare a licitațiilor întârzie. Astfel, mai mereu merele nu ajung la timp pe băncile copiilor. În Bacău, spre exemplu, în luna septembrie a anului trecut licitația nici măcar nu era demarată. „Conform legislației, merele se dau în intervalul noiembrie-martie” – declara, la acea vreme, Dana Pricopie.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.