Liviu MAFTEI
Cu toate că Duminica Sfântului Grigore Palama nu a fost prea generoasă cu gradele din termometru, curtea Bisericii „Duminica Tuturor Sfinţilor” (mai cunoscută băcăuanilor ca „biserica de la Lazaret”) s-a dovedit neîncăpătoare faţă de numărul mare al credincioşilor veniţi să asiste la Sfânta Liturghie săvârşită de PreaSfinţitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului şi Bacăului, înconjurat de un sobor de preoţi. Acesta a venit în mijlocul enoriaşilor parohiei Lazaret în dublul rol de chiriarh al locului şi de scriitor, fiind invitat să sfinţească noua bibliotecă înfiinţată în cadrul bisericii. Fondul de carte ce a stat la baza înfiinţării acesteia a fost strâns „prin contribuţia enoriaşilor care au donat cărţi pentru a oferi o bucurie semenilor lor” după cum a ţinut să precizeze preotul Eugen Ciuche, consilier eparhial şi slujitor la acest sfânt lăcaş. Biblioteca poartă numele voievodului – cărturar, Sfântul Neagoe Basarab şi numără peste 1000 de titluri. Înainte de inaugarea noului aşezământ cultural, credincioşilor prezenţi la liturghie le-au fost prezentate ultimele apariţii editoriale apărute la Editura Filocalia sub semnătura episcopului Ioachim Giosanu. Pe rând, preotul Ciprian Burcă şi profesorii Grigore Codrescu şi Dan Petruşcă au făcut scurte prezentări asupra volumelor „La déification de l’homme d’après la pensée du père Dumitru Stăniloae”, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie” şi „Creştinismul abia începe”. Cu această ocazie, scriitorul Dumitru Brăneanu a oferit PreaSfinţitului episcop Ioachim o diplomă de excelenţă din partea filialei Bacău a Uniunii Scriitorilor din România, acordată „pentru bogata activitate publicistică şi editorială”. În cuvântul de învăţătură rostit cu această ocazie PreaSfinţia Sa a vorbit celor prezenţi, credincioşi şi oameni de litere băcăuani, despre „legătura dintre cult şi cultură, despre importanţa şi valoarea actului cultural în viaţa creştinului, precum şi despre valenţele etice pe care reuşeşte să le cultive în fiinţa umană setea de frumos”.
Lasă un răspuns