~1 min lectură 0 comentarii

Elevii băcăuani învaţă noţiuni de Drept Internaţional Umanitar, de la Crucea Roşie

Redacția Ziarul de Bacău

Act.drept
În luna martie, voluntarii liceeni ai Crucii Roşii Bacău au devenit profesori pentru colegii lor mai mici, pentru a le dezvălui celor din urmă noţiuni de bază legate de Dreptul Internaţional Umanitar. Beneficiari ai unor astfel de ore au fost elevii de clasele a VI-a şi a VII-a, cursurile desfăşurându-se la Colegiul Naţional „Gheorghe Vrănceanu” şi Şcoala Gimnazială „Mihai Drăgan”. Într-o atmosferă veselă, interactivă, elevii au aflat de la voluntarii Crucii Roşii ce înseamnă Dreptul Internaţional Umanitar, respectiv un ansamblu de reguli care, din considerente de ordin umanitar, caută să limiteze efectele unui conflict armat, au învăţat despre principiile şi valorile fundamentale care trebuie respectate într-o comunitate – solidaritate, umanitate, respect şi nu numai. „Voluntarii noştri au început de aproximativ un an să predea aceste noţiuni elevilor – ne-a spus Raluca Diaconu, purtătorul de cuvânt al Crucii Roşii Bacău – şi ne bucurăm să constatăm că aceştia din urmă sunt foarte implicaţi şi dornici să afle cât mai multe noţiuni despre Dreptul Internaţional Umanitar”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.