Mina Salina din Tirgu Ocna si-a capatat un binemeritat renume in ultimii ani, in special pentru efectele curative pe care aerul din Salina il are asupra organismului, dar si pentru noile dotari ale bazei de turism situata in galeriile de la Orizontul 9, la o adincime de 240 de metri. Aici a fost redeschis, in 2006, sanatoriul pentru tratamentul afectiunilor respiratorii, iar pacientii care coboara zilnic in subteran se pot relaxa vizitind muzeul sarii, terasa restaurant, magazinul de suveniruri, cascada artificiala, micul parc de distractii pentru copii, dar si singura biserica ortodoxa din sare din Europa, mindria minerilor de aici. „In prezent, pe linga turistii care ne viziteaza si in week-end, peste 100 de pacienti de la hotelurile din Tirgu Ocna si Slanic Moldova coboara zilnic la tratament si relaxare, aici, in inima sarii. Am investit peste 15 miliarde de lei vechi in locatia reamenajata si finalizata acum doi ani, la care se mai adauga trei miliarde de lei vechi pentru noul autocar care transporta zilnic persoanele in subteran. Se lucreaza intens si la noul punct de primire al turistilor, precum si la un mic magazin cu toate cele necesare unei vizite la adincime”, a declarat directorul salinei, Petrisor Chelaru. Acesta a mai afirmat ca anul trecut s-au inregistrat 80.000 de turisti, fata de 52.000 in 2006, ceea ce reprezinta o crestere a numarului de turisti cu 53%, iar in acest an, se asteapta ca numarul acestora sa depaseasca 100.000. Programul de vizitare al minei este, de luni pina duminica inclusiv, intre orele 7.00-17.00.
Gabi a zis
Bai, da’ sa veniti , ca am vorbit cu oamenii aia! Ca altfel ma fac de ras daca veniti 99998 de oameni in salina….
aloma a zis
cred ca ar fi mult mai multi vizitatori daca biletul de intrare nu ar fi asa scump, nici la castelul Bran nu este biletul asa scump. Ce vor ei sa demonstreze cu asa pret mare????? sa va fie rusine///////
gigicu a zis
Cum sa vina do-le suta de mii de turisti cand in tot orasul nu sunt mai mult de 15-20 de mii cu tot cu satele din jur (inclusiv capsunarii plecati peste mari si tari)… ar insemna populatia zonei inmultit cu 5…ar creste populatia in vale in mod evident…cine crede o asemenea bazaconie.
zurli a zis
La prais vin zeci de mii intr-o luna si aici atit de putini?
zurli a zis
praid.pardon