Șapte salariați au cerut sprijinul sindicatului și au notificat Instituția Prefectului și Direcția de Sănătate Publică în acest sens u ei spun că nu mai au din ce trăi, după ce combinatul a fost oprit, iar angajatorul nu i-a plătit de trei luni
Șapte dintre salariații societății Amurco Bacău intră, astăzi, 19 martie, în greva foamei. Ei au anunțat intenția lor de a aborda o astfel de formă de protest încă de acum trei zile, timp în care au făcut toate diligențele necesare. Astfel, cu sprijinul organizației de sindicat, ei au notificat Instituția Prefectului în legătură cu acțiunea lor, dar și Direcția de Sănătate Publică (DSP) a județului, fiind vorba de o formă extremă de protest. Cu două zile înainte, unul dintre greviștii foamei spunea că ar fi posibil ca lor să li se alăture, pe parcurs, și alți colegi. La Amurco, firmă din Grupul InterAgro, deținută de magnatul Ioan Niculae, este prima acțiune de acest gen, pe parcursul perioadei grele prin care au trecut și combinatul și salariații.
Cei șapte salariați ai combinatului de îngrășăminte chimice din Bacău vor protesta, începând din această dimineață, chiar în fața societății. Ei spun că au ajuns la disperare, ca mulți alți colegi, după ce au trecut prin situații limită de mai multe ori, și în acest an, dar și anul trecut și chiar în anii precedenți. A fost vorba ori de oprirea instalațiilor, ori de întârzieri la plata salariilor și, uneori, de măsuri de restructurare a societății. Aproape întotdeauna cauza principală a fost scumpirea gazului metan – indispensabil în procesul tehnologic de la Amurco -, făcută în etape succesive, astfel încât prețul acestuia a crescut de câteva ori. Iar de la 1 aprilie se mai așteaptă o etapă de scumpire. Colac peste pupăză, de ieri, salariații rechemați din șomaj la sfârșitul anului trecut, când combinatul a fost repornit, au intrat iar în șomaj, pentru că instalațiile au fost din nou oprite. Paradoxal, unii dintre salariați au fost opriți în combinat, li s-au prelungit contractele de muncă încheiate pe numai trei luni, pentru că fabrica are nevoie de ei la manevrele de la tancul de amoniac. Unii dintre ei reclamă că prelungirea a fost făcută fără acordul lor.
Salariații Amurco au protestat în mai multe rânduri, ultima dată chiar în această lună, dar niciodată nu au primit răspunsuri care să-i liniștească. Teama că nu vor mai avea locuri de muncă, dar și teama că nu vor mai primi salariile care li se cuvin i-au adus la disperare.
Instituția Prefectului a cerut monitorizarea stării de sănătate a greviștilor
„Este un act unilateral, o societate privată și nu ne putem implica – ne-a declarat prefectul Dorian Pocovnicu, în legătură cu greva foamei de la Amurco. Voi da dispoziție DSP-ului și Salvării să asigure monitorizarea persoanelor intrate în grevă, să ia măsurile necesare asigurării siguranței lor”. Prefectul județului a precizat că, dacă liderii de sindicat de la Amurco vor veni cu un memoriu, atunci el va înainta cererile lor către instituțiile care au atribuții în soluționarea acestora sau la minister.
„Am primit o notificare din partea Sindicatului Chimfert Bacău – ne-a declarat și Anda Dumitrescu, purtător de cuvânt la DSP. Instituția noastră va informa Ministerul Sănătății și Serviciul de Ambulanță Bacău, în vederea monitorizării stării de sănătate a salariaților.”
Greva foamei nu este o noutate la InterAgro
Grupul InterAgro s-a mai confruntat cu situații de genul celei de la Amurco. Anul trecut, șapte lideri ai Sindicatului Liber Nitramonia-Rompiro au decis să intre în greva foamei pentru întârzieri de două luni la plata salariilor în compania Nitroporos Făgăraș, tot din Grupul InterAgro. Ei au acuzat și neplata drepturilor din contractul colectiv de muncă pentru 380 de salariați disponibilizați, dar și incertitudinea locurilor de muncă pentru 170 de salariați care mai erau în combinat. Greva a fost suspendată după două zile.
Ioan Niculae a susținut în mai multe rânduri că întreaga industrie chimică (atâta cât mai există în România) se află în colaps, iar măsurile pe care trebuie să le ia sunt împotriva dorinței sale de a vedea combinatele de îngrășăminte chimice din Grup funcționând. Niculae a acuzat de mai multe ori guvernanții, care nu s-au aplecat până acum asupra acestei situații, fiind vorba de o problemă națională. Scumpirea gazului metan și a energiei, în general, subminează dezvoltarea economică a României, industria îngrășămintelor chimice fiind una dintre cele mai lovite.
Lasă un răspuns