O videochatistă se spovedeşte, vineri, în Bliss Coffee din Bacău
Actriţa băcăuancă Alina Neagu va fi, vineri seară, 21 martie, protagonista unei reprezentaţii de tipul “one girl show”, în Bliss Coffee (Pasajul Revoluţiei nr.8) din Bacău. Actriţa va juca spectacolul “Spovedania unei videochatiste”, de Vali Bolat, în regia lui Valentin Branişte, într-un mod inedit, într-un spaţiu neconvenţional care propune publicului un nou concept de teatru. Evenimentul este programat pentru ora 20.30, rezervări putându-se face, în limita locurilor disponibile, la sediul cafenelei. Intrarea este liberă.
Oblio revine, pentru copii şi oameni mari, pe scena Teatrului “Bacovia”
Una dintre cele mai frumoase şi înduioşătoare poveşti ale timpurilor va putea fi reascultată şi revăzută, duminică, 23 martie, pe scena Teatrului Municipal “Bacovia” din Bacău, prin prisma actorilor de la secţia animaţie, de la ora 11.00. Este vorba despre “Oblio”, după Harry Nilsson, pusă în spectacolul cu acelaşi nume de către regizorul Gheorghe Balint. Spectacolul “Oblio” – o poveste despre o împărăţie total neobişnuită, populată de personaje cu capul ţuiguiat cu excepţia unui băieţel pe nume Oblio – este una dintre producţiile de succes ale teatrului băcăuan din stagiunea trecută, valoarea lui fiind recunoscută şi la festivaluri de teatru importante prin numeroase premii pe care le-a obţinut. Tot duminică, pe aceeaşi scenă, publicul băcăuan va putea vedea spectacolul “Procesul” de Franz Kafka, în regia lui Geirun Ţino, o altă producţie de succes pentru Teatrul Municipal “Bacovia” a stagiunii 2013 – 2014. Spectacolul este programat pentru ora 18.00.
Lasă un răspuns