~2 min lectură • 2 comentarii

Polițistul Cătălin Mistodi și Alexandru Badaric au scăpat de acuzația de furt

Catalina Chifu

Polițistul Cătălin Mistodi și Alexandru Badaric au scăpat de acuzația de furt. Conform noului Cod penal, acțiunea penală încetează, așa cum a confirmat și procurorul, ca urmare a împăcării părților.

act.mistodi203

În cazul de față, societatea de la care au fost furate pavelele a dat o declarație „de împăcare” la notar, pe care a depus-o în instanță. Pentru celelalte infracțiuni de corupție pentru care a fost trimis în judecată polițistul Mistodi, Parchetul a cerut, la termenul de ieri, condamnarea la pedeapsă cu închisoarea și interzicerea dreptului de a-și mai exercita profesia și orice altă funcție publică. Codrin Andoniu, avocatul polițistului Mistodi, a cerut tratament echitabil, reclamând că alți colegi ai polițistului, implicați în acest dosar, au primit scoaterea de sub urmărirea penală și sancțiuni administrative. „Este o lipsă de echitate – a arătat Codrin Andoniu. Clientul meu a fost trimis în judecată. Ba, mai mult, a stat și în arest. Nu s-a asigurat un tratament egal, ținând cont că vorbim tot despre lucrători ai Poliției care au primit bani. Mistodi a fost doar intermediar.”
Cătălin Mistodi a fost acuzat de procurori că ar fi intervenit pe lângă colegi de la Circulație pentru „ștergerea” unor amenzi sau păsuirea unor șoferi care încălcau regulile de circulație. Avocatul polițistului a cerut o pedeapsă cu suspendare.
Instanța se va pronunța în acest dosar peste câteva zile.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

2
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. j
    justiție
    22 martie 2014, 08:41
    0

    Cătălina vezi că a ieşit şi Dura Ionel….

  2. e
    eu
    22 martie 2014, 08:48
    0

    Adica hotul prins si dovedit e negustor cinstit pentru ca s-a impacat cu pagubasul?! Halal!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.