~2 min lectură • 0 comentarii

Aproape 50 de metri cubi de lemn confiscat

Redacția Ziarul de Bacău

Seria acțiunilor de combatere a infracțiunilor silvice a continuat și la sfârșitul săptămânii trecute, când polițiștii băcăuani au confiscat aproape 50 de metri cubi de lemn transportat ilegal.

fd.lemn23

Astfel, polițiștii au depistat în comuna Ghimeș-Făget un bărbat de 36 de ani, din județul Brașov, care transporta 38,08 metri cubi cherestea rășinoase. Bărbatul le-a prezentat polițiștilor un aviz de însoțire secundar, iar în urma verificrilor efectuate împreună cu specialiști silvici s-a constatat că materialul lemnos transportat nu corespundea din punct de vedere calitativ şi cantitativ cu datele înscrise în acesta. Șoferul a fost amendat cu 3.000 de lei, iar complementar a fost dispusă măsura confiscării materialului lemnos, în valoare totală de 14.089,60 lei, care a fost predat în custodie lucrătorilor silvici din cadrul Ocolului Silvic Comăneşti, urmând a fi valorificat în condițiile legii.
Polițiștii au mai prins în flagrant un bărbat de 60 de ani, din comuna Asău, în timp ce transporta cu o autoulilitară 4,4 metri cubi de cherestea rășinoase și 2,36 metri cubi de lemn subțire rășinoase. În urma verificărilor, polițiștii au constatat că bărbatul nu are documente legale de proveniență și transport pentru materialul lemnos, în valoare de 3.852 de lei, care a fost confiscat, iar șoferul a fost amendat cu 2.000 de lei.
Aceeași amendă a încasat-o și un bărbat de 38 de ani, din Blăgești, care a fost depistat în timp ce transporta cu o mașină 2,36 metri cubi de material lemnos, fără a deține documente legale. Și în acest caz lemnul a fost confiscat. (Florin C.)
.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.