Aleșii locali băcăuani au aprobat, în ședința extraordinară de luni, câteva modificări la proiectul prin care s-a stabilit organizarea concursului de idei pentru viitorul sediu al Primăriei Bacău. Astfel, câștigătorul concursului va primi un mandat pentru definitivarea studiului, iar a doua modificare este că arhitectul șef al municipiului Bacău, Alexandru Geliman, a ieșit din comisia de jurizare. „În baza Codului deontologic al arhitecților, eu nu pot să fiu cel care a făcut tema proiectului și apoi să fiu și membru în comisia de jurizare – a declarat Alexandru Geliman. De aceea m-am retras, iar locul meu a fost ocupat de arhitectul Teodor Anghel”.
Primăria Bacău se va muta într-un sediu nou ce va fi situat în parcarea din fața Hotelului Moldova, între strada Nicolae Bălcescu, Bulevardul Unirii și strada Mihai Viteazu. Proiectul va fi stabilit în urma unui concurs de idei între arhitecți, iar câștigătorul va primi un premiu de 10.000 de lei. Data lansării competiției a fost 10 februarie, ultima dată de înscriere a participanților a fost 27 februarie. Acum sunt în toi creațiile, deoarece data limită de depunere a soluțiilor este de 24 martie, ora 16.00. Jurizarea se va face pe 28 martie, iar anunțarea rezultatelor va fi pe 31 martie.
Victor a zis
Cred eu ca termenul este mult prea scurt pentru a se oferi un proiect de calitate. Unde putem afla ce firme de arhitectura/proiectare arhitecturala s-au inscris in concurs?
As vrea totusi ca dupa jurizare sa se faca o instiintare publica in care sa nu fie aratat dor proiectul castigator cat si celelalte proiecte.
CD a zis
In Bacau exista o lipsa acuta de locuri de parcare in zona centrala. Daca ocupam parcarile existente cu cladiri, mergem cu elicopterele? Sper ca d-l Geliman s-a retras datorita amplasamentului jenant propus.
Victor a zis
@CD
Corect spus, nu mai ramane decat sa apelam la eliporturi amplasate pe cladiri ca sa scapam de ambuteiaje precum in Sao Paolo, Brazilia sau alte metropole haotice si urate.
Bacaul e asa de mic si aglomerat de cladiri incat in unele zone seamana cu gigantii urbani de pe alte continente, orase renumite pentru jungla de beton pe care o alcatuiesc.
Bogdan R. a zis
Dar de locatia – https://www.google.com/maps?q=46.566296,26.90924&ll=46.566543,26.910571&spn=0.001741,0.004442&num=1&t=h&z=18 – (Strada Razboieni – Strada Soimului – Strada Nicolae Titulescu) ce are ??
Ar putea chiar sa construiasca cladirea si peste strada Nicolae Titulescu si sa realizeze un pasaj prin cladire pentru a avea acces in continuare pe acea strada (NT)!