Arhiepiscopia Romanului și Bacăului îl serbează, în acest sfârșit de săptămână, pe unul dintre ierarhii săi cei mai vrednici. PreaSfințitul episcop Ioachim Băcăuanul, ajuns la vârsta înțelepciunii tradiționale, preferă să-și serbeze ziua de naștere printre credincioșii săi aflați în ceas de nevoie. De cele mai multe ori, PreaSfinția Sa a înscris pe răbojul vieții sale încă un an în compania bătrânilor de la Hârja ori la centrul social ce poartă numele înaintașului său, episcopul Melchisedec Ștefănescu, așezământ închinat celor în suferință, ridicat prin directa implicare a PreaSfinției Sale. Și în acest an, PS episcop Ioachim își va serba cei 60 de ani de viață rugându-se pentru cei aflați în nevoie, săvârșind slujba Sfântului Maslu la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” de la Valea Budului. Drumul său duhovnicesc, trecut prin creuzetul plin de Duh Sfânt de la Mănăstirea Sihăstria, îmbogățit prin experiențele trăite atât la Mitropolia Moldovei, cât și la studii în străinătate, l-a purtat pe scaunul episcopal de la Roman, pe care îl îmbogățește prin bagajul său intelectual și spiritual. Începutul acestui an l-a întregit prin adăugarea în pleiada de lucrări realizate de PreaSfinția Sa a trei noi volume considerate lucrări de referință în universul publicistic ortodox. „La déification de l’homme d’après la pensée du père Dumitru Stăniloae”, „Cultul Cuvioasei Parascheva în Ortodoxie” și „Creștinismul abia începe” se adaugă unei experiențe împărtășite prin puterea cuvântului scris, dezvăluind cititorilor pe episcopul Ioachim Giosanu cărturarul, aplecat asupra adevărului și preocupat de drumul ortodoxiei prin contemporaneitate. Pe PreaSfințitul episcop Ioachim sperăm să-l găsim, mulți ani de-acum încolo, printre băcăuanii săi, așa cum îi place să zică, dezvoltând mesajul misionar al eparhiei pe care o păstorește, coordonând atât viața liturgic-misionară, cât și munca socială din ce în ce mai prezentă în viața Cetății.
Liviu MAFTEI
Petru a zis
Este adevarat ca protopopul de Bacau Tomozei a fost dat afara?
Ana a zis
Da. A ajuns unul obedient, sa facă unora pe plac…