Băcăuanii sunt așteptați sâmbăta viitoare, 5 aprilie, în cadrul Galei Star, la Teatrul Municipal “Bacovia”, la un spectacol-premieră de excepție, în regia lui Alexandru Dabija, pe muzica și versurile Adei Milea. O piesă “jucărie”, după marele regizor, cu umor și cântec ce surprind esența românismului, comicul de situație, încăierarea, gălăgia, latura instabilă – fragmente din viața oricărui român, prezentată ca “o prostie mare cu cântece răgușite și coruri zbierate”.
Bazat pe un text de Matei Milo și Vasile Alecsandri, prelucrat de prezentatorul Cătălin Ștefănescu, cu ajutorul lui Doru Mareș, spectacolul este “o aprofundare a vodevilului, o formă de distracție populară, mult mai onestă și cinstită decât show-ul de televiziune” – ne-a mărturisit Alexandru Dabija, regizorul spectacolului, în conferința de presă. “Povestea e destul de frumoasă – a continuat el. Matei Milo a primit de la Vasile Alecsandri franciza personajului Chirița, fiind interpretul numărul 1 al acestui personaj, care i-a dat dreptul să scrie niște prostii, după cum le-a intitulat Matei Milo. Textul a fost combinat cu mici fragmente din proza, eseurile și scrisorile lui Alecsandri, iar Ada Milea a făcut niște cântece cum numai ea știe. Asta e «Vârciorova. Carantină»”. De asemenea, personajele de pe scenă folosesc limba moldovenească, cu hazul și farmecul ei specific. Întrebat ce anume l-a determinat să se întoarcă la scriitori consacrați, regizorul Alexandru Dabija și-a exprimat dragostea pentru graiul moldovenesc. “Este un soi de preocupare pentru limba română în varianta ei dialectală moldovenească, pe care o iubesc foarte tare, care nu se termină niciodată de studiat și aprofundat – a declarat regizorul. Lucrând cu actorii la Piatra Neamț, la Iași, vorbind moldovenește între noi, am zis de ce să nu ne ocupăm de limba asta moldovenească și în alt mod decât mitocănește”.
Spectacolul “Vârciorova. Carantină” este o revoltă împotriva a ceea se întâmplă în România de astăzi, o trezire la adevărata realitate, nu la cea care persistă în zilele noastre încă din vremea lui Caragiale și Alecsandri. Despre relația cu actorii băcăuani, Alexandru Dabija a recunoscut că per total a fost foarte bine, dar uneori mai greu, fiind un spectacol destul de solicitant.
Prezenți la conferința de presă, actorii au fost, de asemenea, întrebați despre munca cu regizorul Dabija. “Are un umor minunat – a precizat actrița Eliza Noemi Judeu. Scoate românismul din noi. Cred că fiecare în parte a iubit ceva în acest spectacol”.
Regizorul se află la prima colaborare cu Teatrul “Bacovia”. Despre colaborarea cu artista Ada Milea, acesta are doar cuvinte de laudă. “Am făcut multe spectacole împreună – a spus el. De aceea am ales colaborarea cu Ada Milea, care este un fenomen, ca să nu spun un geniu muzical. De când am văzut-o prima oară, a existat un coup de foudre și de atunci am lucrat foarte multe spectacole. Ada reușește în câteva versuri și câteva strofe de cântec să transmită direct, limpede, aproape aforistic ce se întâmplă cu noi, de ce suntem, cum suntem și când suntem buni și foarte răi. Pentru mine, asta e uluitor. E ca un maestru care reușește să-ți deseneze, nu să-ți reproducă o imagine, ci să-ți dea o stare în câteva rânduri. Transmite perfect în formule concise tot ce se întâmplă în mintea românului. Din punctul acesta de vedere, mă ajută pe mine foarte mult, pentru că de multe ori sunt tentat, ca orice regizor, să bat câmpii tot povestind. De multe ori, fără Ada Milea nu mi-ar fi ieșit spectacolele. În ultimul an, am lucrat aproape tot timpul”.
Distribuția spectacolului îi cuprinde pe Eliza Noemi Judeu ( “O afinoaie”), Florina Găzdaru (“O Chiriță de la Paris”), Firuța Apetrei (“O șcubufloaie”), Bogdan Buzdugan (“Un doctor”), Dumitru Rusu (“Un flintic”) sau Ștefan Ionescu (“Guliță Anarhistul”).
Așadar, publicul băcăuan este invitat ca, timp de o oră și zece minute, să intre în lumea personajelor, să reflecteze asupra propriei persoane, a comportamentelor și mentalităților evidențiate pe scena Teatrului Municipal “Bacovia”.
Lasă un răspuns