„Circular” – o fantezie a celor tineri pentru noi, adulții

Redacția Ziarul de Bacău

Intrând în Sala Mare a Teatrului „Bacovia”, pregătit să vadă un spectacol al unui grup de adolescenți, un consumator obișnuit de teatru ar fi putut uita, timp de 95 de minute, că are în față o gașcă de tineri nebuni în pasiunea lor, și nu o trupă de teatru profesionist.

Pe scenă, timp de 95 de minute, un grup de tineri talentați, elevi în colegiile băcăuane, au dat viață unei fantezii născute tot din imaginația lor. „Circular” este o piesă scrisă de către Ecaterina Lupu, după o idee ce s-a înfiripat în timpul ediției de anul trecut a Festivalului de teatru T4T de la Timișoara. „Am pornit de la tema ce am avut-o anul trecut – s-a destăinuit Ecaterina după spectacol – pe care am dezvoltat-o la nivelul ce l-am prezentat astă-seară”. Ea și-a creat drama în jurul unei trupe de circ, a cărei armonie „circulară” este ruptă de moartea violentă a dresorului de tigri. Circul cu un nume foarte plastic – „Picasso” – este arena în care sentimentele, dorite circulare, devin cubiste, abrupte, uneori tăioase. De altfel, imaginea pe care piesa o redă pare a fi ruptă din tablourile cu saltimbanci ale celebrului pictor mai sus pomenit. Personajele se exprimă violent, chiar și atunci când volumul verbal este minim, iar tinerii actori dau dovada exuberanței vârstei lor. Distribuția este compusă majoritar din membrii trupei In The Spot, cărora li s-au adăugat Eric Țuțuianu de la Trupa Act și doi debutanți fără afiliere artistică. Jocul tinerilor actori este rupt ritmic de o coregrafie minuțioasă, pusă în valoare de un talentat grup de dansatori de la Interact și Unknown Crew. Textul este unul democratic, nefiind personaje principale care să acapareze întrega atenție a spectatorilor.

Cu toate că, printre rânduri, se întrevăd influențe din opere clasice (Elisa, balerina, se aseamănă cu Ofelia, Inferno, dresorul de tigri, apare ca și tatăl lui Hamlet, iar acrobatul beat are valențe caragialești, fiind cel mai lucid personaj de pe scenă), piesa este închegată, autoarea stăpânindu-și bine personajele, misiune nu foarte ușoară având în vedere caracterul fantastic-oniric imprimat scenariului. Pentru că ar fi greu de nominalizat vreunul dintre protagoniști, toți actorii jucând cu un aplomb formidabil, vom oferi întreaga distribuție: Clovnul 1 – Codrin Mândru, Clovnul 2 – Bianca Marcoci, Clovnul 3 – Emanuel Varga, Dansatoarea 1 – Bianca Andrieș, Dansatoarea 2 – Teodora Brînzac, Dansatoarea 3 – Iuliana Berzunțanu, Dresoarea de șerpi – Mara Cojocaru, Orto – Vlad Goranda, Acrobatul – Remus Stănescu, Leira – Diana Tudosă, Magicianul – George Maftei, Inferno – Cristian Grădinariu, Elisa – Ecaterina Lupu și Directorul Lup – Eric Țuțuianu. Regia și scenografia spectacolului au fost realizate de Ecaterina Lupu. Prezentarea spectacolului a fost asigurată de Andrei Varga și Doru Maftei. Evenimentul de luni seara a fost parte dintr-un proiect realizat pentru a marca „Ziua Internațională a Teatrului”, iar banii strânși din vânzarea biletelor vor fi folosiți pentru finanțarea unor acțiuni umanitare.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.