~5 min lectură 0 comentarii

Înot, Campionatele Naționale de Seniori și Juniori (Bazinul Olimpic Bacău, 2-6 aprilie, orele 10 și 17, Digi Sport 2)

Redacția Ziarul de Bacău

Apa stă să fiarbă!

sport 020414inot

Băcăuanii au de astăzi două săptămâni pline la Bazinul Olimpic, care găzduiește două campionate naționale importante. Primul este cel al înotătorilor, la categoriile Seniori și Juniori. Bacăul a mai găzduit o competiție la acest nivel în urmă cu 26 de ani. Al doilea campionat important va fi cel al săritorilor în apă, de săptămâna viitoare (10-13 aprilie), la categoriile Seniori, Juniori A și Juniori B. Naționalele de înot au fost prefațate de Camelia Potec (președinte al FR Națație și Pentatlon Modern) și de viceprimarul băcăuan Vasile Tescaru, instituțiile pe care le reprezintă fiind partenere în organizarea acestor competiții. La înot, orgoliile sunt mari, deci sunt așteptate multe curse strânse, în care sportivii se vor autodepăși și este posibil să se înregistreze noi recorduri naționale.

Bacăul va rămâne o constantă a competițiilor de natație

În deschidere, fosta campioană olimpică și mondială Camelia Potec a mulțumit oficialităților din Bacău pentru sprijinul acordat Federației: „A fost enorm de muncă și suntem mulțumiți că toate lucrurile sunt puse la punct cu o zi înainte de începerea campionatelor. Deoarece avem un sprijin consistent al mass-media și împreună cu sprijinul instituțiilor de învățământ, sperăm ca aceste competiții să se bucure de tribune pline, iar astfel să facem o bună propagandă natației, la nivel de sport de masă și la nivel de performanță. Cred că Bacăul va rămâne o permanență în găzduirea unor competiții de această importanță”. Viceprimarul Vasile Tescaru a subliniat că Bacăul este gazdă a Naționalelor grație faptului că bazinul local a fost modernizat și în prezent este unul dintre cele mai bune din țară, de fapt unul dintre puținele ce pot face față exigențelor Federației. Întărind aceste afirmații, Gabriel Lupu (directorul Direcției Sport a Primăriei) a adăugat: „Cer scuze băcăuanilor care obișnuiesc să înoate în Bazin pentru disconfortul creat în ultima săptămână, când s-au desfășurat lucrările necesare pentru desfășurarea Campionatelor Naționale. Îi asigur că de mâine totul va fi în regulă, iar ei vor putea urmări și un spectacol sportiv de calitate”.

O masă de selecție foarte mare

Datele tehnice ale CN Înot au fost prezentate de secretarul general al FRNPM, Viorel Bitang. Vor participa exact 200 de sportivi (93 la feminin, 107 la masculin), reprezentând 39 de cluburi. În fiecare dimineață, de la 10.00, vor avea loc sesiunile de calificări, iar după amiază (17.00 – miercuri, vineri și duminică, 16.30 – joi și sâmbătă) se vor disputa finalele. Seniorii și juniorii vor înota împreună, dar clasamentele și premierile se vor face separat. Duminică vor fi stabiliți și cei mai buni 6 seniori (3 masculin și 3 feminin) și 6 juniori, conform tabelei internaționale de punctaj. După părerea Cameliei Potec, înotul românesc se află în progres: „Spun aceasta bazându-mă pe faptul că 102 cluburi sunt afiliate federației noastre, iar numărul de practicanți, respectiv baza de selecție, este foarte mare. Avem și mulți tineri antrenori ambițioși, care acceptă să facă sacrificii pentru ca elevii lor să facă peformanță. Federația are și un program de perfecționare a antrenorilor. Planurile noastre vizeză JO de la Tokyo, din 2020, deoarece pentru Rio de Janeiro timpul este scurt. Pentru 2016 ne-am propus ca patru-cinci înotători români să se califice la JO realizând baremul A. În 2012 am avut doar unul (a fost chiar Camelia Potec – n.r.). Desigur, sunt puține bazine olimpice în țară, dar cred că ar fi necesare mai multe doar atunci când vom atinge un anumit nivel de performanță. Bunăoară, eu m-am pregătit până la 18 ani într-un bazin de 25 m, la Brăila”.

Norbert, numărul unu al înotului românesc

Norbert Trandafir (CSM Bacău 2010) este considerat de Camelia Potec drept cel mai important înotător român al momentului și, oricum, este ultimul medaliat al țăriin noastre pe plan internațional – bronzul la CE fiind cucerit în 2012. Camelia Potec nu și-a descoperit încă o urmașă pe măsură, constatând că „la ora actuală, băieții sunt mult mai buni decât fetele”. Ea așteaptă un salt important din partea piteștencei Ionela Cozma, care a cucerit o puzderie de titluri naționale, dar nu s-a afirmat până acum în afara granițelor. Camelia Potec mai așteaptă și rezultate, ca antrenori, din partea foștilor ei colegi de lot, medaliați olimpici, precum Diana Mocanu și Răzvan Florea. „Având rezultate bune cu elevii lor, desigur că vor promova la nivel de antrenori federali, aceasta este calea”, a precizat fosta mare campioană.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.