Accident cumplit de tren, ieri dimineata, la trecerea de nivel cu calea ferata de la intrarea in satul Galbeni, comuna Nicolae Balcescu. Ion Nechita, de 60 de ani, a fost pur si simplu spulberat, in jurul orei 6.30, la doar 50 de metri de casa, de Sageata Albastra. Acceleratul Suceava – Bucuresti circula pe acea portiune cu 120 de kilometri la ora.
Practic, resturile cadavrului au fost imprastiate pe citiva zeci de metri si au fost descoperite de un localnic care mergea la serviciu. Barbatul era casatorit si plecase de acasa de duminica seara, fara sa spuna cuiva unde merge.
El fusese seful unei exploatari miniere din judetul Suceava, pina in 1990, si venise in Bacau, unde isi intemeiase o familie. La doar patru ani dupa asta, cel mai mare copil al sau, atunci de 24 de ani, a disparut in conditii misterioase si anchetatorii nu au mai reusit sa-i dea de urma. Vecinii spun ca aceasta tragedie l-a marcat profund si ca de atunci barbatul nu mai avea liniste.
Duminica seara, Ion Nechita si-a luat bicicleta si a plecat si el intr-o directie necunoscuta, pina cind a ajuns sub rotile trenului. „Din primele verificari, accidentul s-a datorat neatentiei in traversarea caii ferate”, a declarat comisar-sef Marian Nastase, seful Politiei Transporturi Bacau.
Politistii spun ca au fost sesizati despre accident de catre mecanicul de pe accelerat, care a spus ca a trecut peste ceva, si ca nu a apucat sa vada despre ce era vorba. In buzunarul barbatului nu au fost gasite acte sau alte bunuri, cea care l-a recunoscut, in urlete, a fost chiar sotia lui.
Astazi, la necropsie, medicii legisti urmeaza sa stabileasca oficial cauza mortii si valoarea alcoolemiei victimei.
Lasă un răspuns