Pe 25 mai suntem chemați la urne să ne alegem viitori europarlamentari. Niște figuri pe care le vom vedea în trecere în caravana electorală în cel mai bun caz, iar în cel mai rău se va aduna activul de partid în autocare, din toate județele, și se va transporta până la orașul din regiune ales să găzduiasă marele miting de susținere.
Din urne vor ieși apoi, ca și până acum, niște figuri, cu CV-uri care mai de care mai pompoase, cunoscători ai unui teanc de limbi străine, pentru unii moștenite genetic, ca și fușăreala de partid, niște dinozauri trași pe dreapta din politica dâmbovițeană și trimiși cosmetizați ca experți în Parlamentul European. Niște specimene pe care nu ai șansa să le vezi nici în campania electorală, dar nici după aceea. Mai mult, cei care au tupeul să vină să cerșească voturi pe plaiurile noastre se fac nevăzuți ca măgarii în ceață după ce s-au văzut instalați la Bruxelles, cu tot cu sacul de promisiuni. Semn clar că în politică Moș Crăciun este ființă imaginară!
Între timp, activul de partid lucrează din plin. Să dea bine la șefii de la București, că sunt preocupați de propășirea partidului în fața publicului adulator. De vreo câteva săptămâni, partidele politice, mai ales cele de buzunar, cu pretenții însă de prim-soliste, au intrat în precampanie electorală. În ambuteiajul neuronilor de partid, li se pare că organizarea unor conferințe de presă le reperează onoarea și creșterea în intenția de vot este direct proporțională cu elucubrațiile lor. Săptămânal sunt invitat la conferințe de presă – PMP, PNȚCD, PDL, mai nou FC – partide care și-au adus aminte să iasă din anonimat acum, pentru că alegerile bat la ușă. Cum s-au încheiat alegerile, ușile se închid și, cu vreo două luni înainte de următoarele alegeri, se redeschid spre noi întâniri pline de „transparență” cu ziariștii. În opinia lor, își imaginează că mesajele anoste, lipsite de realitate, citite din fițuicile primite de la București au menirea să îi dea pe spate pe ziariști, iar electoratul înnebunit de atâta interes ia cu asalt sediile de partid să se înscrie în viața politică.
Nu, domnilor, de cele mai multe ori sunteți plictisitori, iar conferințele de presă pe care le faceți pe bandă rulantă nu vă aduc nici măcar 0,00000 cu mulți de 0 înaintea unui 1 din atenția electoratului! Pentru că electoratul, sătul de promisiuni, de minciuni, nu se mai câștigă cu blănuri revopsite și aceleași năravuri. Iar activul de partid necesar ca masă de vot la astfel de evenimente se convinge în ședințe de partid, nu în conferințe de presă!
Cetateanul Turmentat a zis
Foarte bun punct de vedere, dar … ce e de facut?