– manifestarea „Luna plantării arborilor”, în curs până pe 15 aprilie, a inclus un concurs pe teme din acest domeniu la care au participat elevi ai colegiului băcăuan
Petru DONE
Direcția Silvică Bacău și Colegiul Tehnic de Comunicații „Nicolae Vasilescu-Karpen” au marcat, la sfârșitul săptămânii trecute, una dintre multiplele acțiuni din programul anual al manifestării „Luna plantării arborilor”. Aceasta a fost un concurs la care au participat elevi pasionați de biologie și natură, cei care s-au întrecut pe cele trei secțiuni – eseuri, crearea de prezentări în Power Point și crearea de postere cu tematică adecvată manifestării Luna plantării arborilor.
„De cinci ani avem o activitate destinată Lunii plantării arborilor – ne-a declarat Virgil Vatră, profesor de geografie la Colegiul băcăuan, coordonatorul proiectului internațional Eco Școala. Este, deci, o tradiție pentru noi să colaborăm cu Direcția Silvică în acest domeniu, o instituție care ne-a oferit sprijin prin puieții pe care i-am plantat în curtea școlii, unde am realizat chiar un miniparc dendrologic în scop educativ. De asemenea, Direcția Silvică ne consiliază în privința topoclimatului de la noi, pentru a planta speciile care se pretează, și ne informează despre importanța ecosistemelor forestiere”.
Etapa finală a concursului a fost și ocazia în care reprezentantul Direcției Silvice, inginerul Alexandru Roșca, șeful Biroului regenerări, le-a prezentat elevilor activitatea acestei instituții și mai ales preocuparea pentru refacerea suprafețelor împădurite. „Județul Bacău – a spus specialistul silvicultor – are circa 180.000 de hectare de pădure de care se ocupă Direcția Silvică și cele 14 ocoale silvice. În fiecare an plantăm, artificial, circa 300 de hectare, iar acolo unde pădurea este tăiată, pe 30% din suprafață se face completarea regenerării naturale, regenerare care apare pe cealaltă parte de 70%.” Elevii au mai aflat care este rostul plantării arborilor și refacerii suprafețelor împădurite și câteva noțiuni despre speciile care se pretează arealului nostru în asemenea operațiuni, dar și care sunt cele mai valoroase dintre ele.
Lucrările care au ajuns în etapa finală a concursului au fost prezentate în fața unei asistențe numeroase, formată din elevi și profesori. Au fost creații individuale sau de grup, evaluate, ulterior, de reprezentantul Direcției Silvice și de profesoara Lăcrămioara Zaharia. Lucrările au dovedit atât cunoștințele elevilor în acest domeniu, dar și sensibilitatea lor și originalitatea cu care tratează problemele mediului înconjurător, în speță pădurea. Câștigătorii au fost răsplătiți cu diplome și cu premii în bani.
Programul din acest an Lunii plantării arborilor – manifestare care se va încheia pe 15 aprilie – mizează mult pe concursurile școlare, în fiecare ocol silvic, oraș sau municipiu. Ca în fiecare an, programul manifestării cuprinde și acțiuni educative care constau în campanii de plantare de arbori, simpozioane, întâlniri cu elevii în școli, un concurs de artă plastică și fotografie (ediția a 24-a) și altele. Tot în această perioadă, unitățile sivice vor furniza, contracost sau gratuit, material săditor tuturor celor interesați. În județul Bacău, în acest an vor fi plantați peste 860.000 de puieți.
Luna plantării arborilor are la origine inițiativa lui Spiru Haret (ministrul Cultelor și Instrucțiunii Publice la începutul secolului trecut) de a se sărbători „Ziua Pomilor” prin plantarea unui copac de către fiecare elev. Acțiunea a fost organizată, în forma cunoscută astăzi, pentru prima dată în anul 1953, când s-a stabilit prin lege realizarea, an de an, a unor acțiuni pe linie silvică, dar cu un pronunțat caracter educativ.
Lasă un răspuns