Vine un nor de praf din Sahara peste noi. Vine sau nu vine? Vine și nu vine, au avut de suferit cu adevărat, până acum, doar britanicii, care și-au văzut murdare mașinile, casele, străzile și chiar pe ei înșiși, acum trei-patru zile. Specialiștii ne liniștesc: nu ar fi pericol mare.
La noi ce să mai prăfuiască Sahara? Sunt prăfuite toate.
Sunt prăfuite industria și multe dintre celelalte sectoare ale economiei. Numai agricultura parcă a scăpat de praf, la prima vedere, deși praful s-a ales și de unele dintre afacerile ei. S-a ales praful cam de tot, în ultimii 24 de ani. În primul rând de idealurile mocnite ani buni până în 1989, izbucnite la viață din 1990. Aș fi vrut să spun „de idealurile Revoluției”, dar nici acum nu prea știu ce a fost atunci, deși am trăit intens evenimentele.
Am fost în Sahara. În Sahara tunisiană, acolo unde cu aproape 40 de ani înurmă George Lucas începea filmările la celebra trilogie „Războiul stelelor”. Era acum șapte ani și era un loc magic. Nu era praf în Sahara, numai nisip, un ocean imens de nisip. Dar de decorurile filmului regizorului american se cam alesese praful. Aceasta mi-a adus aminte de preceptul că în univers orice lucru are un început și un sfârșit. Până și de imperii, fie ele și galactice, se alege până la urmă praful, iar unii spun că imperiile, civilizațiile, germinează ele însele cauza care le va face praf și pulbere.
Noi ne-am ales de multe ori cu praful de pe tobă, de pe tărâmuri străine. Acum se pare că nici de praful saharian nu prea vom avea parte, pentru că până la noi norul s-a rarefiat. Suntem la capăt de Europă, iar până aici toate se rarefiază. Cei din Vest ne văd tare de departe. Unii văd atât de prost, încăt încurcă Bucureștiul cu Budapesta, poate pentru că li s-a pus praful pe ochi sau pe creier. Dar, de când cu manevrele belicoase ale Rusiei, Vestul limpezește, parcă, atmosfera, să vadă mai bine de la noi din curte cam ce fac vecinii din Est. Vin cu avioane și militari, cu tehnologie și poate cu ceva investiții la poarta Europei. Nu la „Poarta Europei”, pentru că aceea e la Bruxelles, vin ca la o poartă nouă prin care ar vrea să țină în șah ursul de la Est. Ursul mârie și dă cu laba. Dacă ursul intră în bârlog, Vestul închide poarta și pleacă, iar în urma lui ce credeți că rămâne? Ați ghicit: praful!
Însă noi nu ne temem de praf. Ne-au obișnuit cu el politicienii de factură nouă. Ne aruncă praf în ochi tot timpul, dar mai ales o dată la patru sau la cinci ani.
Așadar, Sahara e mic copil pe lângă ce e la noi. Dar ferească Dumnezeu să bată vântul de la Est spre Vest!
Petru DONE
foarte adevarat dar si foarte trist !