Inspectoratul Școlar Județean (ISJ) Bacău a finalizat cea de-a doua etapă de înscriere la clasele pregătitoare pentru anul școlar 2014 – 2015. Potrivit datelor publicate pe site-ul Ministerului Educației Naționale, în județul Bacău, în cea de a doua etapă, încheiată pe 11 aprilie conform calendarului stabilit la nivel național, au fost depuse și aprobate 233 de cereri de înscriere la clasele pregătitoare.
Potrivit metodologiei, până pe 18 aprilie ISJ Bacău are obligația de a analiza, centraliza și soluționa toate eventualele cereri ale părinților copiilor care nu au fost încă înscriși la vreo unitate de învățmânt.
În urma primei etape de înscriere, în județul Bacu au fost fost formate 314 clase pregătitoare, din care 307 de învățământ tradițional, fiind cuprinși 7.677 de elevi. În sistemul step by step s-au format, după prima etapă, trei clase pregătitoare pentru anul școlar viitor, cu 95 de copii admiși, iar alte trei clase sunt de învățământ special, una în Bacău și două la Comănești. O clasă pregătitoare va fi, în anul școlar 2014 – 2015, cu predare în limba maghiară (27 elevi).
Peste 200 de înscrieri la clasele pregătitoare, în a doua etapă
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.