Copiii de la Grădinița nr. 33 au călătorit în fascinanta lume a satului

Redacția Ziarul de Bacău

Înainte de vacanță, mai mulți preșcolari de la Grădinița cu propgram prelungit nr. 33, structură a Școlii „Constantin Platon” din Bacău, au avut parte de o călătorie minunată, preț de o zi, în lumea satului românesc, excursie desfășurată în cadrul săptămânii “Școala altfel”.

edu.racaciuni

Însoțiți de coordonator Tincuța Maftei și un grup de 12 părinți, copiii au ajuns la Răcăciuni, unde au fost oaspeții colegilor lor de la Școala Gimnazială nr. 2, dar și ai Fundației „Calabria”, precum și ai Muzeului – Colecția de etnografie „Preot Vasile Heisu” din localitate. Printre popasuri la obiectivele amintite, cu joc, cântec și dans popular împreună cu prietenii lor de la școala din Răcăiuni, preșcolarii au făcut o „călătorie în timp” în lumea satului, cu ajutorul muzeografului Alina Chelaru, aceasta prezentându-le, pe înțeles, colecții de costume populare tradiționale din zonă, vase în miniatură din lut, școarțe țesute cu motive geometrice etc. Excursia s-a încheiat cu întâlnirea micuților cu copii de diferite vârste, cu probleme sociale, dar care, grație unor oameni de bună credință, au parte de iubire necondițioantă, spații de joacă special amenajate pentru ei, sală de festivități și aparate de joc la interior. „A fost o zi minunată, în care fiecare din noi am învățat că oriunde trăiesc – a spus prof. Tincuța Maftei – copiii sunt bucurii ale sufletului, ne-am îmbogățit spiritual și am învățat să fim mai buni”.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.