~2 min lectură • 0 comentarii

Fotbal, Liga II / CSMS Iași – SC Bacău (vineri, ora 17.00)

Redacția Ziarul de Bacău

Important doar pentru gazde

sport 180414liga2

Oricât ar dori să trateze meciul foarte serios, SC Bacău nu va putea trece peste faptul că va juca fără o miză reală. Echipa lui Viorel Tănase pornește în cursă de pe ultimul loc, la 15 puncte față de primele două clasate. În plus, SC Bacău nu are licența pentru Liga I, chiar dacă ar reuși, printr-o minune, să se claseze pe unul dintre primele locuri. E drept, atât președintele Liviu Goian, cât și antrenorul Tănase, au spus că echipa lor va folosi cele zece etape de play-off pentru a progresa un pic și pentru a impresiona, pe cât posibil, suflarea fotbalistică. Roș-galbenii au fixat, ca obiectiv final, locul 4, dar pentru asta va trebui să recupereze 11 puncte, câte are Rapidul în plus față de ei. Le dorim să fie în stare, după epuizanta și tensionata cursă pentru locul 6, încheiată cu un succes la potou. „Mai sunt 30 de puncte în joc și nu vrem să facem figurație”, ne-a declarat Viorel Tănase. SC Bacău a plecat la Iași fără Predoiu (accidentat, o entorsă la gleznă) și Strugariu (suspendat pentru un cartonaș roșu primit în campionatul de juniori).

* Etapa I play-off (vineri, 18 apr. ora 17.00): Iași – SC Bacău, Slobozia – Berceni, Clinceni – Rapid.
CLASAMENT
1. CSMS Iași 10 6 1 3 16- 8 19 (4)
2. Unirea Slobozia 10 6 1 3 10- 9 19 (4)
3. FC Clinceni 10 5 2 3 16- 9 17 (2)
4. Rapid București 10 4 3 3 10- 8 15 (0)
5. ACS Berceni 10 3 2 5 13-18 11 (-4)
6. SC Bacău 10 1 1 8 6-19 4 (-11)
* Et. II (sâmbătă 26 apr.): SC Bacău – Rapid, Berceni – Clinceni, Iași – Slobozia.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.