Proiectul demarat anul trecut de Primăria Bacău pentru combaterea șomajului a primit undă verde la finanțare cu fonduri europene. La sfârșitul lunii martie, contractul de finanțare pentru proiectul „Sistem integrat de creștere a ocupabilității” a fost semnat, însă cu mici modificări legate de buget.
La ultima ședință a aleșilor băcăuani, aceștia au aprobat modificările cerute de Organismul Intermediar Regional pentru Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane Regiunea Nord-Est. Bugetul proiectului va fi de 5,6 milioane de lei, fată de 5,7 milioane de lei cât era. Contribuția municipiului Bacău va fi de 77.814 lei, reprezentând 2% din valoarea eligibilă a proiectului, în loc de 79.603 lei.
Pe parcursul acestui program, 588 de persoane își vor spori șansele de ocupare a unui loc de muncă prin participarea la intervenții integrate pentru o perioadă de 18 luni primind totodată consiliere profesională sau informații asupra pieței muncii. O parte dintre șomerii de lungă durată și persoane inactive își vor crește și diversifica competențele profesionale în concordanță cu cerințele pieței, în timp ce alții vor fi ajutați să își dezvolte aptitudinile antreprenoriale pentru a își putea iniția propriile afaceri.
Proiectul mai presupune organizarea a patru burse a locurilor de muncă, dar și dezvoltarea competențelor informatice în scopul ocupării unui loc de muncă.
Lasă un răspuns