Desfășurat pe parcursul a 12 ediții în Onești, având de înfruntat la un moment dat concurența unei competiții similare la Zalău, GP-ul de Aruncări al României se va desfășura în 2014 la Bacău, pentru al doilea an consecutiv. Primăria din Onești și-a declinat din nou interesul pentru competiție și probabil că s-a îndepărtat definitiv de această tradiție. În aceste condiții, este lăudabil că Bacăul a preluat ștafeta, amintindu-le tuturor de prezent – adică de Bianca Perie, și de trecut – adică de Mihaela Melinte și Lăcrămioara Ionescu. Probei de aruncare a ciocanului i se va acordat cea mai mare atenție, prin faptul că vor fi concursuri la toate categoriile de vârstă, de la Copii la Seniori. Cu două categorii de vârstă mai puțin vor fi la aruncarea greutății, aici lipsind Copii 1 și Copii 2 (se va începe, așadar, de la Juniori III). Aruncarea suliței și aruncarea discului vor fi rezervate doar Seniorilor, deși în concurs vor fi primiți și juniorii mai mari sau mai mici.
Grand-Prix-ul va începe sâmbătă, 26 aprilie, la ora 9.30 și se va încheia în jurul orei 20.00.
Organizatori ai GP Aruncări Lungi al României sunt Direcția Județeană de Sport Bacău, Primăria Bacău și Consiliul Local Bacău, Asociația Județeană de Atletism. Locul de desfășurare, la fel ca în 2013, este terenul de zgură de lângă baza de tenis a SCM Bacău, cel pe care aruncătorii băcăuani se antrenează în prezent.
Peter KELMANN
Lasă un răspuns