Dis-de-dimineață, Biserica Militară „Sfântul Gheorghe și Eroii Neamului” din Cartierul CFR s-a îmbrăcat în strai de sărbătoare. Militari activi și în rezervă precum și credincioși băcăuani au venit să-l cinstească pe Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, patronul lor spiritual, la chemarea preotului militar Lucian Butnaru, slujitor la biserica ridicată cu sprijinul cadrelor militare și a personalului civil din Garnizoana Bacău. Și, ca o încununare a acestui eveniment, la sărbătoarea spirituală a celor aflați sub arme a ținut să participe și ierarhul locului, PreaSfințitul Ioachim Băcăuanul, episcop-vicar al Arhiepiscopiei Romanului și Bacăului. Alături de PreaSfinția Sa, un sobor format din preoții militari și alți preoți invitați au săvârșit Sfânta Liturghie, la care au asistat reprezentanți ai autorităților locale și județene, precum și comandanții unităților militare din Garnizoana Bacău.
„Am ținut ca, în această zi de sărbătoare, să fiu prezent printre militarii băcăuani – a spus, în predica sa de început, PreaSfințitul episcop Ioachim – pentru a binecuvânta starea lor permanentă de jertfă pe care o trăiesc prin însăși natura meseriei lor și ca să le mulțumesc pentru felul în care știu să trăiască întru cuvântul Adevărului”.
Un moment deosebit a fost slujba de pomenire, prin care cei prezenți s-au rugat împreună întru memoria eroilor și martirilor căzuți pentru apărarea patriei și a credinței ortodoxe și pentru odihna veșnică a celui care a fost primul preot militar de după 1989, din Garnizoana Bacău, părintele Iordache Pascariu, trecut la cele veșnice în anul 2004.
La sfârșitul slujbei religioase, muzica militară a Garnizoanei Bacău a susținut un concert pentru încântarea celor prezenți la hramul Bisericii Militare.
Lasă un răspuns