Două persoane au ajuns la spital în urma unui accident care s-a petrecut marți, pe strada Tudor Vladimirescu, din Moinești.
Polițiștii au stabilit din primele cercetări că un bărbat de 64 de ani, din comuna Berești-Tazlău, în timp ce conducea un autoturism, nu s-a asigurat când a virat spre stânga pentru a ajunge într-o parcare și a intrat în coliziune cu o motocicletă, condusă în aceeași direcție de mers de un tânăr de 21 de ani, din localitate.
În urma evenimentului rutier, atât conducătorul auto, cât și cel motocicletei au primit îngrijiri medicale la Spitalul Municipal de Urgență Moinești.
Ambii au fost testați cu aparatul etilotest, iar rezultatele au fost negative. În cauză s-a întocmit dosar penal pentru vătămare corporală din culpă. (F.C.)
Accident grav la Moinești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.