~2 min lectură 0 comentarii

Șoseaua de centură a municipiului Bacău: încă o amânare a rezultatului contestației

Claudiu Tanasescu

Noul termen este 8 mai.

ts1.even.centura26

Rezultatul contestației la licitația care a desemnat câștigătorul care va executa șoseaua de centură a municipiului Bacău a fost amânat. “Joi, 24 aprilie, trebuia să se afle rezultatul în privința contestației la licitația pentru executarea șoselei de centură a municipiului Bacău – a declarat prefectul Dorian Pocovnicu. Termenul a fost amânat pentru 8 mai”.

Aceasta este a doua amânare, după ce prima oară termenul de 3 aprilie a fost amânat pentru 24 aprilie.
Compania Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România (CNADNR) a desemnat câștigător, în urma lictației, compania turcească Eko Insaat Ve Tic As. Dar licitația pentru șoseaua ocolitoare a municipiului Bacău a fost contestată inițial de asocierea de firme clasată pe locul al doilea, iar în final s-au depus alte trei contestații, numărul acestora ajungând la patru. În cursa pentru construcția rutei ocolitoare a Bacăului s-au înscris zece firme, iar la final, oferta a două dintre acestea a fost eligibilă, câștigătorul fiind desemnat compania turcească Eko Insaat Ve Tic As, care a fost situată, în urma evaluării de către comisia de la CNADNR, pe prima poziție, după prețul cel mai mic. Conform legii, după afișarea rezultatului au fost zece zile în care se puteau depune constestațiile. Cazul este acum la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor, de unde se așteaptă verdictul.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.