Elevul olimpic de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” a fost găsit decedat. Trupul neînsuflețit al lui Andrei Cobuz, de 18 ani, a fost scos de polițiștii băcăuani, sâmbătă, din Lacul Uzinei 2 Lilieci. În jurul orei 9.30 un paznic a observat cadavrul și a anunțat Poliția.
„Conform procedurilor, corpul va fi dus la morga Spitalului Județean de Urgență Bacău pentru autopsie, în vederea stabilirii cauzei exacte a decesului – a declarat inspector Narcisa Butnaru, purtător de cuvânt la Inspectoratul de Poliție Județean (IPJ) Bacau”.
Andrei Cobuz a dispărut de acasă la începutul acestei luni. Dispariția lui i-a surprins pe părinți, colegi și profesori. Tânărul, olimpic la informatică, nu a lăsat în urma lui nici un mesaj, și-a închis telefonul și nu a luat niciun bagaj cu el. Dispariția elevului a fost o enigmă pentru toată lumea, mai ales că nu a mai lipsit niciodată de acasă, nu avea un anturaj dubios, era foarte bun la școală, cu un loc III obținut anul trecut la faza națională a Olimpiadei de Informatică.
Diana a zis
Sambata,nu duminica!Ziaristi neatenti!