Sacrificiul nu mai face doi bani!

Duminică dimineața, buletinele de știri au prezentat doar două informații majore. În primul rând, pe toate canalele s-a vorbit despre dubla canonizare de la Vatican: Papa Ioan al XXIII-lea și Papa Ioan Paul al II-lea. Subiectul imediat următor a fost despre cei zece medici de la Spitalul de Arși arestați pentru luare de mită, fals și uz de fals. Paradoxal, cele două știri sunt legate între ele. Ambele vorbesc despre cine și cum își asumă sacrificiul – profesional, material și spiritual – și ce înseamnă să te pui în slujba semenilor tăi.

Adeseori, despre medici vorbim ca despre niște apostoli: salarii de mizerie, responsabilitate enormă, condiții de muncă discutabile, în spitale prost dotate, fără materiale și medicamente, fără resurse suficiente. Toate acestea sunt realități ale sistemului sanitar atunci când ne referim la unități spitalicești din cele mai ascunse colțuri ale țării sau despre dispensarele rurale (câte mai există!). Sunt, însă, și câteva clinici și spitale de stat dotate la standarde actuale, destinate, în general, tratării personajelor importante, unde arareori ajung și amărăștenii. Exact în aceste instituții (create pe bani publici) se consemnează cele mai abjecte cazuri de compromitere a statutului de medic.

Papa Ioan al XXIII-lea și Papa Ioan Paul al II-lea sunt trecuți în rândul sfinților pentru că și-au dedicat viața umanității, au luptat pentru o lume mai bună, mai dreaptă, mai îngăduitoare. Au trăit în modestie și iubire divină, fără patima avuției inutile și nu au uitat o clipă efemeritatea lor pe această lume. Minunile consemnate, referitoare la vindecarea unor credincioși, n-ar fi fost posibile dacă ei înșiși n-ar fi fost vindecați spiritual și moral pe deplin.

Tot despre vindecare este vorba și atunci când ne referim la medici. Un precept profesional spune că „nu există boli, ci doar bolnavi”. Adică nu poți vindeca o rană doar tăind, cauterizând și pansând. Trebuie să echilibrezi și sufletul acelui om. Unde, oare, în România de astăzi, se mai fac astfel de „tratamente”?!… Singurul „sfânt” la care se mai închină societatea contemporană este banul. Multă superficialitate (ca să nu zic mitocănie), incultură și – mai ales! – amoralitate. Altfel spus, ignorăm orice precept moral, teamă fiindu-ne doar de lege (cătușe, procurori, gratii). Nimeni nu neaga profesionalismul infractorilor de la Spitalul de Arși (dovadă stă chiar „clientela” ce se înghesuia la „săltările” de sâni și „fasonările” de nasuri). Numai că au mimat un sacrificiu pe care nu l-au înțeles: dacă voiau doar bani de pe urma muncii lor, aveau toate condițiile să înființeze o societate medicală și să-și folosească talentele în mediul privat. Dacă au optat pentru un spital de stat unde pacienții vin – în primul rând! – pentru operații reparatorii în urma unor groaznice accidente, atunci să-și fi asumat cu demnitate, credință și iubire fată de aproapele lor această misiune. În Ortodoxie, sunt la mare cinste Sfinții Doctori Fără De Arginți Cosma și Damian și Mucenicii Doctori Fără De Arginți Chir și Ioan. Ei au ales sacrificiul în slujba semenilor și credința nestrămutată în Iisus. Nu i-a obligat cineva anume, ci doar conștiința lor, credința și morala creștină. Și-n vremurile acelea existau medici cu tarif fix. Și erau respectați pentru priceperea lor, fără ca ei să fi pretins vreodată că vor să fie sfinți. Asta este diferența. Când începi să crezi că sacrificiul nu mai face doi bani, apostolatul s-a încheiat!
Ștefan RADU