Țărăniștii își vor lansa candidații la alegerile europarlamentare în Bacău. Marți, 29 aprilie, la Teatrul Municipal Bacovia, de la ora 16.30 , va avea loc lansarea candidaților Partidului Național Țărănesc Creștin Democrat (PNȚCD), iar la eveniment vor fi prezenți lideri naționali și candidați ca Vlad Moisescu, Aurelian Pavelescu, Sebastian Bodu sau Maria Stavrositu.
Din partea Organizației Județene PNȚCD Bacău, vor fi prezenți candidatul la europarlamentare Constantin Negru, președintele organizației, Silvestru Dogaru, prim-vicepreședintele Ovidiu Elisei, președintele organizației municipale, Gabriel Corodeanu.
La alegerile europarlamentare din 25 mai, PNȚCD participă cu un număr de 42 de candidați la nivel național, dintre care unul din județul Bacău. Constantin Negru este medic chirurg la Spital Județean de Urgență Bacău, în vârstă de 62 de ani, este căsătorit și are trei copii.
Lasă un răspuns