Ei sunt acuzați că au primit 300, respectiv 400 de lei, pentru a măslui înregistrările aparatului radar. Aceștia au fost prinși în flagrant de ofițeri anticorupție sub acoperire din județele vecine, pentru a nu fi recunoscuți de polițiștii rutieri băcăuani. Sâmbătă, Tribunalul Bacău a judecat propunerea procurorilor de arestare preventivă și a emis mandate pe numele lor pentru 30 de zile.
Agitație mare vineri seara la Parchetul de pe lângă Tribunalul Bacău, unde patru agenți de la Rutieră au fost aduși de „mascați” la audieri. Asta după ce în cursul aceleiași zile ar fi fost prinși în flagrant în timp ce luau mită de la șoferii pe care îi prindeau că au depășit viteza legală. Cei patru făceau parte din două echipaje: unul pe drumul Onești-Oituz, altul pe drumul Onești-Adjud și au fost prinși în timp ce primeau de la ofițerii anticorupție sub acoperire 300, respectiv, 400 de lei pentru a măslui probele video înregistrate de aparatele radar.
După audieri ce au durat toată noaptea, trei dintre cei patru agenți de la Rutieră au fost reținuți, sub acuzația de luare de mită. Conform comunicatului Direcției Generale Anticorupție – Serviciul Județean (SJ) Bacău, „în data de 25.04.2014 lucrătorii din cadrul Serviciului Județean Anticorupție Bacău, SJA Neamț și SJA Vrancea, sub directa coordonare a procurorilor din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Bacău, cu participarea Serviciului Operații din cadrul DGA, cu sprijinul DGIPI și Grupării de Jandarmi Mobilă Bacău au organizat și realizat prinderea în flagrant a unui număr de patru agenți de poliție din cadrul IPJ Bacău – Serviciul Rutier – Biroul Drumuri Naționale și Europene. Astfel, pe raza comunei Ștefan cel Mare, județul Bacău, în urma percheziției efectuate asupra echipajului de poliție rutieră format din ag. pr. M. B. și ag. pr. C. R. I. s-a găsit asupra acestora suma de 300 (trei sute) lei, pretinsă și primită cu titlu de mită pentru a nu aplica o sancțiune contravențională. Pe raza comunei Oituz, jud. Bacău, în urma percheziției efectuate asupra echipajului de poliție rutieră format din ag. pr. C. C și ag. pr. D. C, asupra ag. pr. C. C. s-a găsit suma de 400 (patru sute) lei, pretinsă și primită pentru a nu aplica o sancțiune contravențională. Agenții de poliție C.R.I., C.C. și M.B. au fost reținuți urmând a fi formulată propunere motivată de luare a măsurii arestării preventive”. La acțiunea de flagrant au participat ofițeri anticorupție sub acoperire din județele vecine, tocmai pentru a nu fi recunoscuți de polițiștii rutieri băcăuani. Toți cei patru agenți conduși la Parchet pentru audieri sunt angajați ai Inspectoratului de Poliție Județean Bacău, Biroul Drumuri Naționale și Europene.
Sâmbătă, la ora 17.00, s-a judecat propunerea Parchetului de arestare preventivă a celor trei polițiști. În fața instanței, ei nu au dat declarații, doar și le-au menținut pe cele date la Parchet în care doar unul își recunoaște faptele. Din câte se pare, polițiștii erau urmăriți încă din vara lui 2013, când au picat o testare a integrității polițiștilor dispusă în zona Onești de Serviciul Operații al DGA. De altfel, instanța a decis arestarea preventivă a celor trei, luând în calcul nu doar flagrantul organizat pe 25 aprilie, ci și fapte din august 2013. Avocații polițiștilor au făcut contestație împotriva deciziei Tribunalului, care se va judeca la începutul acestei săptămâni.
Lasă un răspuns