Banca lui Andrei a devenit altar

Tăcere apăsătoare, furtuni interioare, lacrimi de durere și sute de întrebări fără niciun răspuns. Asta a lăsat în urmă Andrei Cobuz, olimpicul la Informatică găsit înecat în Bistrița, sâmbătă dimineață. Banca de la școală, cu fotografiile lui, a devenit un adevărat altar închinat lui Andrei, unde colegii își plâng prietenul și aprind în permanență lumânări. Profesorii și colegii săi de la Colegiul Național „Vasile Alecsandri” Bacău sunt înmărmuriți de durere și nu pot vorbi de Andrei la timpul trecut. Toată lumea se așteaptă să fie o glumă, iar tânărul să apară pe poarta liceului. Profesorii luaseră în calcul varianta răpirii, a plecării peste hotare, mai puțin cea a unei sinucideri. Și-l amintesc toți ca pe „un copil excepțional, un as în informatică, dar timid și foarte retras”.

Marcați de suferință

Drumul vieții și-l stabilise deja. Se vedea un mare programator și voia să rămână în țara lui. Nu-și dorea să plece în străinătate. Înainte de sinucidere, nimeni nu a observat vreun comportament bizar la el, care să conducă spre o asemenea pistă. Colegii și profesorii sunt șocați. „Am aflat de decesul lui Andrei de la un elev din clasa a XII-a – ne-a spus, cu lacrimi în ochi, prof. Elena Loredana Ghelasă, director adjunct al Colegiului Național «Vasile Alecsandri». Prima dată am crezut că e o glumă: «Nu e posibil așa ceva», mi-am zis. Nu știu ce l-a împins să facă asta”. Vizibil marcată de suferință, fosta lui profesoară în clasele a IX-a și a X-a păstrează în suflet două imagini cu Andrei, pe care nu le poate uita. „De când am aflat de tragedie, am în față două imagini: locul lui în laboratorul de Chimie și imaginea de la Gala Învățământului Băcăuan, din iarnă, când au fost premiați și el și profesoara lui de Informatică – ne-a mărturisit, emoționată, directoarea”. Aceasta vede și acum bucuria de pe chipul lui, când a aflat la Gală, că a fost recompensat și cu o excursie în Grecia, fiind extrem de fericit. Cu un zâmbet melancolic, își înghite lacrimile și vorbește despre Andrei ca și cum încă ar fi în viață.

Visa să devină programator

Ca elev, prof. Elena Loredana Ghelasă și-l amintește ca având performanțe școlare deosebite, un elev de nota 10, bine pregătit la toate materiile, lăudat de profesori. Nu ridica mâna niciodată, dar răspundea întotdeauna când era solicitat. Era un adolescent retras, cu probleme de comunicare, timid, care nu a creat niciodată probleme. Era prezent în colectivitate, participa la majorate, interacționa cu colegii de clasă, dar nu vorbea decât dacă era întrebat.

Profesoara lui de Informatică, Laura Cojocaru, din spusele profesorilor era mai aproape de sufletul lui Andrei. Izbucnește în plâns numai la auzul numelui. „Nici acum nu îmi vine să cred – ne-a mărturisit profesora de Informatică, cu glasul stins de lacrimi. De multe ori i-am spus, mai în glumă, mai în serios, că aș fi vrut să fie copilul meu. Își dorea să devină programator. Informatica era pentru el mai mult decât o pasiune”. Îl vedea ca pe un tânăr „foarte interiorizat, răspundea doar monosilabic, cu capul în jos. A fost un copil deosebit, cuminte, serios și matur și respectuos”. La momentul dispariției, i-a sunat pe părinții lui Andrei „de vreo șase-șapte ori”. „În primele două zile – ne-a spus profesoara -, l-am căutat pe Andrei în tot orașul, împreună cu soțul”.

Toți colegii s-au îmbrăcat în negru

Cătălin Barbu, dirigintele lui Andrei, nu crede în varianta sinuciderii. „Nu cred în această variantă, pentru că nu avea de ce să facă asta – ne-a explicat el, indignat de deznodământ. În trei zile, avea Olimpiada Națională de Informatică. Polițiștii i-au verificat calculatorul și nu au găsit nimic dubios. Era un copil perfect. Nu te aștepți la așa ceva”.

Cadrele didactice au ținut să precizeze că, în general, există un tipar la elevii buni la Informatică, olimpici. Toți sunt foarte pasionați de domeniul ales, dar interiorizați și închiși în sine, ceea ce poate duce la o izolare socială.

Am mers să vorbim cu colegii, cei care l-au cunoscut, poate, cel mai bine pe Andrei. Încă de la intrarea în sala de clasă, îmbrăcămintea de culoare neagră a tinerilor „ne-a întâmpinat” într-un mod deloc prietenos. Era în clasa a XI-a F, profilul Matematică-Informatică. În banca lui Andrei nu mai stă nimeni. Doar florile, lumânările aprinse și două fotografii cu el mai amintesc de tânărul olimpic. Cu fețele brăzdate de tristețe, în primele minute, niciun coleg nu a scos nicio vorbă. Era ca un moment de reculegere în memoria lui Andrei. „Era un băiat foarte liniștit, studios – ne-a mărturisit un coleg. Era foarte bun și la Matematică. Tocmai acum a ales să facă ce a făcut, înaintea olimpiadei de Informatică, pentru care a muncit atât de mult…”. „Nu am văzut nimic schimbat la el – ne-a spus un altul. Era pur și simplu el. În ultima lună, s-a pregătit mult pentru olimpiadă”. Colegii nu l-au simțit retras, dar nici foarte sociabil. Deși se pregătea de câteva săptămâni bune pentru faza națională a Olimpiadei de Informatică, colegii spun că nu menționa niciodată de acest domeniu.

În urma lui, au rămas doar lacrimi, suspine și multe întrebări pentru care nimeni nu are vreun răspuns.

Tânărul Andrei Cobuz va fi înmormântat astăzi, 29 aprilie, de la ora 10.00, la Cimitirul Sarata Bacău.