La nici doua zile de la cistigarea locului I la categoria „Intermediate” din cadrul puternicului turneu Nordic Open Backgammon (9-13 aprilie), tirgocneanul Neculai Draganuta se impune din nou, de aceasta data la Campionatul European de Backgammon desfasurat intre 15-19 aprilie la Velden, in Austria. Aici, jucatorul roman a ajuns pina in semifinalele Diviziei Campionilor si a cistigat detasat Turneul One Point, devenind astfel unul dintre cei mai valorosi, dar si mai incomozi jucatori de Backgammon din lume.
O alta placuta surpriza, a constituit-o prezenta la competitia numarul unu a Europei la Backgammon a jucatoarei Rodica Pacuraru, membra a Asociatiei de Backgammon „Draganuta” din Tirgu Ocna. Aceasta a reusit sa ajunga pina in finala turneului si a intrat in posesia titlului de vicecampioana europeana la categoria „Intermediate”. Rodica Pacuraru este si prima femeie din Romania care reuseste in ultimii ani o asemenea performanta la un campionat european. „Ma simt in mare forma, m-am pregatit tactic, iar inspiratia nu-mi lipseste. Lansez o provocare adversarilor pe care ii voi intilni peste citeva zile in Portugalia, unde sper sa-mi imbogatesc colectia de trofee”, a declarat zimbitor, Neculai Draganuta, care, pe linga cele citeva mii de euro acumulate la ultimele turnee, s-a intors din Danemarca si cu un imens trofeu de cristal, care cintareste aproape cinci kilograme.
Lasă un răspuns