Proiecte “la comun” pentru Colegiul Național Pedagogic și Universtatea “Alecsandri” din Bacău

Redacția Ziarul de Bacău

Elevi, studenți și cadre didactice de la Colegiul Național Pedagogic „Ștefan cel Mare” și Universitatea „Vasile Alecsandri” din Bacău au bătut palma, zilele trecute, pentru dezvoltarea de proiecte în comun.

Edu.consortiu

Este vorba despre reunirea celor unități de învățământ băcăuane în cadrul unui parteneriat derulat sub egida Consorțiul PEDUNICOL, ce are ca obiectiv principal realizarea practicii pedagogice de către studenții care urmează cursurile de pedagogie din cadrul Departamentului pentru Pregătirea Personalului Didactic, dar și organizarea și participarea comună la conferințe și proiecte locale. Obiectivele Consorțiului au fost prezentate în cadru oficial odată cu evenimentul de lansare a acestuia, care a avut loc în Aula Universității „Vasile Alecsandri” în prezența oficialităților locale și a cadrelor didactice de la cele două unități.

Toți au ținut să felicite și să salute sincer ideea dezvoltării unui astfel de parteneriat din care au de câștigat deopotrivă elevii și sistemul de învățământ.
Lansarea parteneriatului a fost precedată de o serie de activități derulate pe parcursul a două zile de către elevi, studenți și cadrele didactice, precum activități sportive, educative, un concurs de design pentru crearea logo-ului Consorțiului și selectarea a doi elevi de la Colegiul Național Pedagogic pentru a fi corespondenți la postul de Radio Studențesc, Radio UNSR Bacău. Câștigătorii concursurilor, corespondenții Radio UNSR Bacău Andreea Cochior (clasa a XI-a B) și Cosmin Cîrlan (clasa a IX-a E), precum și eleva Mălina Gabor (a IX-a B), creatoarea design-ului pentru logo-ul Consorțiului PEDUNICOL, au fost premiați în cadru festiv odată cu lansarea parteneriatului.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.