Elevi băcăuani, dar și din afara județului au fost provocați la abordarea, prin artă și literatură – eseistică, a unei teme frumoase și atractive pentru vârsta lor, iubirea, în cadrul unui proiect derulat de Colegiul Ecobomic „Ion Ghica din Bacău”. Este vorba despre prima ediție a Simpozionului Județean „Iubirea sau înălțarea ființei”, concurs lansat recent de unitatea de învățământ amintită, sub coordonarea cadrelor didactice prof. George-Adrian Purcaru, Alina Camil, Angelica Păuc și Ionuț Căsăneanu, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Bacău și Capela Sf. Apostol Andrei din Bacău. S-au înscris cu lucrări circa 150 de elevi din județ, dar și din țară.
Participanții la concurs au avut de abordat tema „iubirii sau înălțarea ființei” prin eseuri literare, din perspectivă istorică sau religioasă, precum și prin pictură, desen și fotografie, lucrările fiind în prezent în curs de evaluare. Au participat la simpozion elevi de la numeroase unități de învățământ printre care, din municipiu, elevi de la Colegiul Național „Gheorghe Vrănceanu”, Colegiul Național de Artă „George Apostu”, Colegiul Tehnic „Anghel Saligny”, Liceul cu Program Sportiv, și școlile gimnaziale „Dr. Alexandru Șafran”, Alexandru Ioan Cuza” cât și din instituții de învățământ din afara județului.
„Ne-am bucurat, de asemenea, de suportul unor oameni deosebiți, preoți, pictori și poeți din țară și din afara granițelor – a spus prof. Alina Camil, unul dintre coordonatorii proiectului. Bazându-se pe o abordare inter- și transdisciplinară, activitatea s-a desfășurat pe mai multe secțiuni, cele mai bune lucrări urmând a fi premiate în perioada imediat următoare”.
De asemenea, în luna iunie 2014, în cadrul aceluiași proiect va fi lansat un volum cuprinzănd lucrări participante la simpozion.
Lasă un răspuns