Ștefan RADU
Ne aflăm la jumătatea campaniei pentru alegerile europarlamentare. Deja dintre competitori încep să se detașeze candidaturile semnificative de cele „de umplutură”. Mașinăriile propagandistice și-au pus în funcțiune toate mijloacele manipulatorii pentru a confuziona alegătorii și așa „turmentați” de aburelile populiste (sau populare?!…). Într-o Uniune în care „femeia cu barbă” a devenit promotor cultural, noțiunea de „cetățean european” este, încă, lipsită de conținut. Interesele divergente dintre estul sălbăticit de comunism și vestul alienat prin consumism se observă acum mai acătări decât în oricare altă situație.
Grandiosul spectacol de la Eurovision, dincolo de muzica discutabilă pe care o promovează, are, întotdeauna, o parte similară unui interesant sondaj de opinie: momentul votului final. Atunci se văd tendințele populației consumatoare de „circ” și mulțumită cu „pâinea” primită de la „stat”. Modul în care a votat publicul dintr-o țară sau alta poate oferi informații substanțiale despre subliminalul colectiv din acele părți de Europă.
Mai întâi ar trebui să acceptăm că „telespectatorii” din Uniune – principalii votanți pe 25 mai! – sunt paraleli cu dezbaterile de la Bruxelles. În vreme ce politicienii se agită pe tema conflictului dintre Ucraina și Rusia, un procent substanțial dintre ucraineni au dat votul vecinului de la est. Distribuirea punctelor nu are de-a face cu valoarea melodiilor. Pe noi, de exemplu, ne-au votat moldovenii și spaniolii (probabil sutele de mii de români aflați la muncă în Peninsula Iberică). Vecinii ne-au ignorat cu desăvârșire. N-au venit puncte nici de la comunitatea din Cernăuți, nici de la prietenii greci, nici de la Georgia, nici de la frații latini francezi, nici din alte părți care ne trezeau anumite speranțe. Ungurii, grecii și chiar moldovenii au votat masiv cu Rusia. Țările nordice s-au gratulat între ele. Iar germanii de peste tot au votat cu ciudata propunere austriacă. Am avut sentimentul că asist la un fel de întrunire a activiștilor pentru promovarea diversității sexuale.
Aș vrea să mă înșel, să fie doar o viziune subiectivă a mea. Însă dacă mecanismul evaluărilor sociale, culturale și chiar politice la nivelul Uniunii Europene este similar votului de la comicăria numită Eurovision, atunci pe 25 mai vom trăi surprize imense. Pe modelul devoalat duminică noaptea, probabil că vom consemna victoriile unor „pirați” de prin Polonia, comuniști (socialiști) de prin Franța și Spania, niscaiva extremiști de prin Germania, Italia sau Ungaria, luptători pentru drepturile prostituatelor și pedofililor din nordul continentului și alte asemenea ciudățenii. Cine mai are vreme (și disponibilitate) pentru dezbateri economice și doctrinare?!
De exemplu, sunt convins că nu foarte puțini români știu că din 2015 va dispărea taxa de roaming în Uniune doar pentru că dna Adina Vălean, europarlamentar din partea PNL, a promovat această măsură și a obținut aprobarea ei la nivel european. Tot europarlamentarii liberali au denunțat la Curtea Europeană aberanta lege privind stocarea și arhivarea datelor despre convorbirile telefonice, sms-urile și poșta electronică, norma fiind anulată în urmă cu câteva săptămâni. Cine mai bagă în seamă aceste… „amănunte”?!… Noi am eșuat în eternul scandal dintre Ponta și Băsescu. Președinția Europei este mult prea departe față de Cotroceniul nostru dâmbovițean. Probabil că ar fi mai eficient și mai distractiv să votăm prin SMS decât să mergem la secțiile de votare. În final, tot „femeia cu barbă” va ieși la aceste europarlamentare!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.