~2 min lectură 1 comentariu

Fotbal, Liga III / Aerostar – Ceahlăul II 2-1, Rădăuți – Moinești 2-0

Redacția Ziarul de Bacău

Schimbare de lider

Sport 120514LIGA3

– Aerostar a jucat foarte bine derby-ul cu Ceahlăul II, atacând tot timpul și trecându-și în cont majoritatea ocaziilor de gol. Doboș a deschis scorul din lovitură liberă, în min. 20, dar asta n-a făcut ca echipa gazdă să se retragă în apărare. Oricum, dorința nemțenilor de a egala a făcut ca Petrache să se întrebuințeze serios în două-trei rânduri. Nici la poarta cealaltă Barna n-a șomat. După pauză, vigoarea ofensivă a oaspeților s-a stins puțin câte puțin. Tot băcăuanii au marcat, prin Artenie (min. 58), mingea trimisă puternic de acesta din 10 m îndoind degetele portarului advers, înainte de a atinge plasa. Tot Aerostar a avut în continuare posibilitatea de a marca, ratând unele situații rarisime. Oricum, a fost o victorie lejeră, sărbătorită euforic de elevii lui Cornel Elisei. „Această echipă s-a omogenizat cum trebuie abia în această perioadă și joacă ceea ce s-a visat la începutul campionatului. Am urcat pe locul 1 și ne dorim să-l păstrăm până la sfârșit”, a declatat antrenorul lui Aerostar.
– La Rădăuți, previziunile cunoscătorilor s-au confirmat. Tânăra echipă a lui Sorin Trofin n-a putut face față unor jucători experimentați și prin două goluri primite la începutul și sfârșitul reprizei secunde (min. 48 și 85) a pierdut șefia clasamentului și plusul la „adevăr” acumulat în prima parte a campionatului. Se adună nori destul de negri pentru CSM Moinești, care dacă va continuă din înfrângere în înfrângere ar putea retrograda.

* Et. V: Aerostar – Ceahlăul 2-0, Rădăuți – Moinești 2-0.
CLASAMENT
1. Aerostar Bacău 12 7 0 5 22-10 21 (3)
2. CSM Moinești 12 7 0 5 20-15 21 (3)
3. Ceahlăul II P. Neamț 12 4 4 4 10-14 16 (-2)
4. Bucovina Rădăuți 12 4 3 5 15-20 15 (-3)
5. Sporting Suceava 12 4 1 7 13-22 13 (-5)
* Et. VI (vineri, 16 mai): Rădăuți – Ceahlăul II, Aerostar – Suceava.
(Peter KELMANN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. M
    Mihai
    14 mai 2014, 16:39
    0

    Dumnezeu sa va ajute sa ramaneti pe primul loc! Bafta Aerostar!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.