Reprezentanții a trei municipalități din regiunea Gothenburg (Suedia), care activează în domeniul social, au vizitat județul Bacău în perioada 4 -10 mai, la initiativa prof. dr. Teona Codreanu, inspector de programe educaționale, învățământ particular și alternative educaționale din Inspectoratul Școlar Județean. Scopul principal al proiectului a fost informarea cu privire la sistemul de învățământ și social din România. Acest proiect, cooardonat de Teona Codreanu, este inclus într-un parteneriat care cuprinde 13 instituții din 10 țări europene.
Suedezii au vizitat, astfel, Primăria, Centrul de Îngrijire și Asistența Persoanei cu Dizabilități „Costache Negri”, Salina și Centrul de Recuperare și Reabilitare a Persoanelor cu Dizabilități din Târgu Ocna, Centrul de Recuperare și Reabilitare Neuropsihiatrică Dărmănești, Centrele „Condorul” și „Morcoveață”, Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Bacău, Fundația de Sprijin Comunitar și Centrul „Mozaic”, Centrul pentru Persoane Vârstnice din Parincea, care se află în subordinea DGASPC Bacău, Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori”, Muzeul de Istorie „Ion Antonescu”, Palatul Copiilor din Bacău și Centrul de educație incluzivă nr. 2 din Comănești.
Miercuri, 7 mai, Școala Gimnazială Specială „Maria Montessori” a fost gazda acestei delegații. Vizita a făcut parte din proiectul „Mobility for Welfare in Gothenburg Region, MWGR”. Școala “Montessori” a reprezentat un punct important din agenda delegației suedeze. Reprezentanții străini au avut ocazia, astfel, să intre în contact cu elevii cu dizabilități din cadrul unității, care cu sprijinul profesorilor, a direcțiunii și a familiilor reușesc să-și depășească deficiențele într-o manieră pozitivă. La sfârsitul întâlnirii, membrii delegației s-au arătat încântantați și emoționați de realizările elevilor și de devotamentul personalului specializat din școală.
Aceste parteneriate permit cunoașterea sistemulul nostru de învățământ și de asistență socială, care, deși cu unele dificultăți, se consideră că evoluează într-o direcție pozitivă, în conformitate cu normele europene.
Lasă un răspuns