
Vicecampioana României a ajuns la un acord cu jucătorul spaniol Josep Masachs Gelma (31 ani), ultima dată echipier al lui Naturhouse La Rioja, participantă în Liga Campionilor Europeni. Gelma, care evoluează pe post de extremă-dreapta, a marcat 21 de goluri în LCE în acest sezon. El a mai jucat în Liga Campionilor și pentru alte echipe prestigioase, precum Atletico Madrid (26 goluri), Portland San Antonio (19 goluri) și Ciudad Real (4 goluri) și a mai fost component al formațiilor Caja Aragon și BM Granollers. În ultimul său sezon din Spania, a înscris 60 de goluri pentru La Rioja, în 25 de meciuri.
Gelma este al doilea transfer spaniol izbutit de Puiu Ciobanu, managerul Științei, pentru sezonul competițional 2014-2015. Reamintim, după terminarea acestui campionat, noul antrenor al formației noastre va fi fostul internațional iberic Mateo Garralda. De altfel, Gelma i-a fost propus lui Ciobanu chiar de viitorul antrenor al Științei. (P.K.)
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.