Corint Educaţional, Asociaţia Corint Pro Lectura şi Fundaţia Lumea cora, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Judeţean Bacău, aduc proiectul “Paşaport pentru cultură” în Bacău, având ca temă principală protejarea mediului înconjurător. Sâmbătă, 17 mai, de la orele 14.00, la cora Bacău, elevii din învăţământul primar şi gimnazial vor învăţa să protejeze natura prin activităţi de reciclare. Copiii vor afla informaţii despre mediu şi vor participa la concursuri de cultură generală. Alături de elevi, la eveniment vor fi prezenţi inspectori şcolari, părinţi şi cadre didactice. Se vor organiza o paradă a hainelor confecţionate din materiale reciclate, o tombolă cu premii pentru elevi şi profesori şi concursul „Cine aduce cele mai multe peturi”. Şcolile gimnaziale din Bacău şi elevii de la Palatul Copiilor Bacău se vor prezenta cu momente artistice. Proiectul educaţional interdisciplinar „Paşaport pentru cultură” face parte din calendarul concursurilor naţionale avizate de Ministerul Educaţiei Naţionale şi a fost iniţiat din dorinţa de a le insufla copiilor dragostea şi respectul pentru carte şi lectură.
Lasă un răspuns