Ședința Consiliului Județean (CJ) Bacău se va ține luna aceasta la Sala Ateneu, din cauza alegerilor europarlamentare. Aceasta este programată luni, când în Palatul Administrativ vin sacii cu buletinele de vot din întreg județul.
Ordinea de zi va cuprinde mai multe proiecte de hotărâre, printre care și aprobarea nivelului minim al tarifelor de închiriere a spațiilor aflate sub administrarea HIT Parc Industrial Hemeiuș. Comisia de analiză și propunere a dispus efectuarea unor modificări a prețurilor spațiilor cu grad redus de ocupare în vederea dezvoltării unor activități de mică producție, pentru o chirie lunară de 2 euro mp. Consilierii vor analiza și alte proiecte care vizează participarea CJ Bacău la programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național, validarea subprefectului județului Bacău, Constantin Toma, ca membru de drept al Autorității Teritoriale de Ordine Publică Bacău, organizarea, în perioada 8 – 11 octombrie 2014, a proiectului „Toamna Bacoviană, ediția a IV-a”, pentru promovarea actului cultural și artistic zonal sau dezbaterea strategiei de dezvoltare a județului pentru intervalul 2014 – 2020.

Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.