În Colegiul Nominal nr. 4 Senat din județul nostru se vor organiza alegeri. Postul va rămâne vacant imediat ce Damian Drăghici va demisiona și își va prelua mandatul de europarlamentar.
În județul nostru va avea loc un nou tur de scrutin. De data aceasta alegerile se vor organiza pentru desemnarea viitorului senator din Colegiul Nominal nr. 4 Senat. Postul va rămâne vacant zilele acestea, după ce actualul senator de Buhuși, Damian Drăghici, a fost ales europarlamentar pe listele alianței PSD-UNPR-PC (USD). „Legea prevede că, în mod normal, din momentul în care parlamentarul demisionează și își preia noul mandat de europarlamentar, Ministerul Afacerilor Interne, în termen de 90 de zile trebuie să stabilească data alegerilor – a declarat prefectul Dorian Pocovnicu. În mod normal, alegerile ar trebui să se organizeze în trei luni, dar termenul se poate prelungi, cum a fost cazul în comuna Luizi Călugăra, când s-au organizat alegeri pentru primar odată cu europarlamentarele. În acest caz, pentru mandatul de senator este posibil să se organizeze odată cu alegerile prezidențiale”.
Pierderea senatorului Damian Drăghici este nesemnificativă pentru locuitorii din Colegiul 4, care l-au văzut cam rar în mijlocul lor. Acesta a venit după alegeri de câteva ori „acasă”, și atunci la diferite evenimente de partid, festiviste.
Numele lui este legat și de scadalul Premiului “Grammy” pe care l-ar fi obținut, dar care, așa cum arăta Ziarul de Bacău într-o ediție anterioară, nu s-a concretizat de fapt decât într-o colaborare la o piesă cu adevăratul câștigător al premiului.
Colegiul 4 Senat cuprinde 165.926 de alegători din unitățile administrativ-teritoriale Buhuși, Măgura, Luizi Călugara, Nicolae Bălcescu, Sarata, Mărgineni, Tamași, Buhoci, Traian, Negri, Dămienești, Filipești, Racova, Plopana, Izvoru Berheciului, Colonești, Filipeni, Oncești, Parincea, Horgești, Gioseni, Stănișești, Vultureni, Ungureni, Răchitoasa, Motoșeni, Glăvănești, Podu Turcului, Dealu Morii, Lipova, Roșiori, Odobești, Secuieni, Ghimeș Făget, Palanca, Brusturoasa, Agăș, Asău, Zemeș, Solonț, Balcani, Pârjol, Ardeoani, Scorțeni, Strugari, Berești-Tazlău și Sănduleni.
nicu a zis
Pnl va roade la mate ca a plecat tiganu la bruxelu, se vede ca heuro campioni nu stiu da cante la tambal