De-acum e sigur. Echipa Recolta Ardeoani a fost exclusa din campionatul Ligii a 4-a pentru ca a ajuns la cea de-a 3-a neprezentare in acest sezon. Decizia a fost luata ieri la sedinta Comisiei de Disciplina din cadrul AJF Bacau. Pentru ca aceasta excludere a intervenit in retur, echipele care urmau sa joace de-acum incolo cu echipa din Ardeoani vor cistiga meciurile cu 3-0. Pentru neplata baremului de arbitraj, Inter Onesti nu va fi programata in campionat pina cind nu va face dovada platii. Membrii Comisiei de Disciplina au decis rejucarea partidei ASO Buhusi – Flamura Sascut din pricina faptului ca echipa oaspete nu a ajuns la stadionul din Buhusi dupa o defectiune a autocarului, pe raza satului Valea Seaca. Partida se va disputa pe 6 mai. Deoarece nu si-au respectat angajamentele administrative in privina unor contracte, comisia de specialitate a decis anularea contractelor incheiate de FC II Willy cu mai multi jucatori proveniti de la echipa AS Hemeiusi. In acest caz, jucatorii respectivi nu au drept de joc pina la solutionarea cazului. CS Dofteana a cistigat contestatia depusa la finalul partidei de la Oituz, pentru substituire de jucatori si a adunat trei puncte la „masa verde”. Alte sanctiuni: Liviu Ababei (Steluta Darmanesti) – doua etape si 100 de lei amenda; Ovidiu Fulga (Forestierul Agas) – o etapa si 40 de lei; Razvan Bardasu (Siretul Bacau) – cinci etape si 150 de lei; Florin Apreutesei (Siretul Bacau) – patru etape si 100 de lei.
Antrenori suspendati
Comisia de Disciplina a sanctionat si doi dintre tehnicieni din fotbalul judetean. Ambii, pentru injurii si proteste la deciziile arbitrului. Este vorba despre Ionut Corban (Athletic Darmanesti) si Sebastian Petrea (Siretul Bacau). Cei doi antrenori au fost suspendati pentru o etapa si amendati fiecare cu cite 300 de lei. Pentru ca nu s-a prezentat la jocul unde a fost delegat in calitate de observator, oficialul Romeo Biciila a fost retinut de la delegari pina la finalul campionatului.
(Cristi SAVA)
Lasă un răspuns