Piscinele de la Gepex Park se vor deschide sâmbătă, 31 mai. În cadrul complexului veți putea găsi piscină pentru adulți (25x20m), piscină pentru copii (15x20m), jacuzzi cu aero- și hidromasaj, apă încălzită, peste 500 șezlonguri, bar cu terasă și mâncare. Tarifele propuse de organizatori pentru acest sezon estival sunt următoarele: de luni până vineri un adult va plăti 15 lei, un copil cu înălțimea până la 150 cm – 10 lei, iar un copil cu înălțimea până la 100 cm are accesul gratuit. Sâmbăta și duminica prețul este de 20 lei pentru adulți, 15 lei copii cu înălțime până la 150 cm și gratuit pentru cei cu înălțimea până la 100 cm. La Gepex puteți să vă faceți și abonamete. Pentru adulți acesta este de 200 de lei lunar, iar pentru copii de 160 de lei/lună. Abonamentul este nominal, nu poate fi înstrăinat/împrumutat și asigură un număr nelimitat de intrări pe perioada valabilității lui, plus un șezlong rezervat.
Oferta Gepex Park la piscine este de luni și până duminică, de la ora 16, când tariful de intrare este unic, de 10 lei. Tarifele includ TVA și sunt valabile începând cu data de 31 mai 2014. Programul zilnic este între orele 9.00 – 20.00.
Pentru rezervări puteți contacta piscinele Gepex la numărul de telefon 0732.010.845.
S-a deschis și Piscina Travel Europa
Miercuri s-a deschis și piscina din incinta hotelului restaurant Travel Europa, situat pe drumul european E85. Aici dispuneți de o suprafață de 600 mp de plajă cu nisip, club, șezlonguri, bar, toalete moderne, dușuri, restaurant, motel și loc de joacă pentru copii. Piscina are o adâncime variabilă, de la 1,6 la 2 metri, iar suprafața luciului de apă este de 700 mp.
Lasă un răspuns