Dacă doctrină nu e, nimic nu e!

Ștefan RADU

Pe cât de plictisitoare a fost campania pentru europarlamentare, pe-atât de efervescentă pare atmosfera de după vot. Tot ceea ce se întâmplă acum este cea mai bună dovadă că votul fiecăruia contează. Idioții care susțin „implicarea prin absență” (?!) trebuie să înțeleagă faptul că nu există „armă” mai teribilă pentru „dresarea” politicienilor decât votul acela mic, dar neiertător.

Nici nu a apucat Autoritatea Electorală să valideze rezultatele finale, că în ringul politic au început primele meciuri. Săptămâna care a trecut, vedetă a fost – incontestabil! – Partidul Național Liberal. Hulit, iubit, criticat, adulat, liderul Crin Antonescu a făcut jocurile surprinzător de bine, obligându-și atât adversarii cât și susținătorii la reevaluări și repoziționări pe eșichier. A demisionat (din toate funcțiile!) nu cedând, ci atacând decisiv. A recunoscut virarea către PPE (enervantă mișcare, dar explicabilă), a inițiat discuțiile și negocierile pentru o eventuală fuziune cu PDL, a primit delegația de la Forța Civică, a suportat buriceala Elenei Udrea (ajunsă „sol de pace” al PMP) și a securizat (în parte, numai!) succesiunea la conducerea PNL.

Din peluză, PSD abia dacă a avut vreme pentru câteva reacții confuze. Ca într-o veche zicală, Zgonea, Ponta sau Dragnea mor de grija dreptei și de soarta fostului prieten Antonescu. Doar falsă „jălanie” și câteva amenințări prost mascate (de exemplu, că de astăzi vor trece la demiterea șefilor de instituții descentralizate care au ajuns mari cu susținerea PNL). Neștiind să lupte cu argumente doctrinare și măsuri de eficientizare a Statului, socialiștii dlui. Ponta, probabil, vor provoca demisii ale unor viceprimari (sau le-au provocat deja?…) și vicepreședinți de consilii județene pentru a-și instala oamenii lor. Nu de alta, dar o eventuală fuziune PNL-PDL ar crea o forță nouă în jocul funcțiilor locale girată cu peste 27 la sută din voturile alegătorilor (15 plus 12)…
Ritmul alert impus de deciziile lui Crin Antonescu a scos din matcă organizațiile și membrii din țară. Cum doctrinele în România sunt considerate un fel de mofturi politice, ideea de a coagula forțele DOAR în jurul ideilor nu poate fi înghițită de unii sau de alții. În ultimii trei ani, partidele s-au poziționat doar în funcție de Traian Băsescu.

USL s-a născut din ura unei mari părți a electoratului de a-l vedea pe președinte demis, anchetat și pedepsit. Pentru asta, unii liberali au înghițit „broasca” democratului Oltean, cel atât de fericit când pesediștii au fost alungați din alianța lui Boc cu Geoană. La ordinul lui Băsescu, s-au „născut prematur” (expresia este chiar a chiriașului de la Cotroceni!) partidul lui Ungureanu și apoi cel al Elenei Udrea. În toată aceasă tevatură, lumea a uitat un lucru esențial: Băsescu este mort politic, el terminându-și ultimul mandat în noiembrie. Nici lupta PSD cu un președinte pe final de mandat, nici obsesia adulatoare a celor de la PMP nu sunt logice. Electoratul așteaptă coagularea unor forțe clar definite doctrinar și dezbateri pe teme majore pentru bunăstarea nației. Nu Viorel, Crin, Traian, Elena sau Răzvan sunt importanți, ci ideologiile și strategiile pe care ei le vehiculează. Primii care au înțeles acest fapt esențial sunt câțiva lideri ai PNL. Examenul lor este acela de a se face înțeleși și de a creiona o cale credibilă pentru politica românească în următorul deceniu. Ar fi păcat să ajungem în ziua în care vom spune: „N-ai cu cine, dom’le! N-ai cu cine…”