~2 min lectură 0 comentarii

Expoziție de fotografie „Safari pe Valea Trotușului” la Muzeul Antipa

Redacția Ziarul de Bacău

Even.ghika

Muzeul Național de Istorie Naturală „Grigore Antipa”, din București, găzduiește, în perioada 7 – 22 iunie, Expoziția de fotografie „Safari pe Valea Trotușului”. Organizatorii, Muzeul „Grigore Antipa” și Asociația Cultural-Științifică „Dimitrie Ghika”, din Comănești, au pus pe simeze peisajele inedite de pe Valea Trotușului imortalizate de aparatele foto ale tinerilor de la Colegiului Tehnic „Dimitrie Ghika”, din Comănești, membri ai Asociației Cultural-Științifice cu acelați nume. Sunt fotografii realizate de Bogdan Gabriel Trofin, Nicu Popa, Andrei Merlușcă, Ionuț Comanac, Dragoș Laic, Alexandru Jonny Șerban, Cristina Hanganu, Toader Oprea și Valentin Sarca (Uniunea Arrtiștilor Plastici București), împreună cu Asociația „Dimitrie Ghika”.

„Foto-expoziția își propune să evidențieze valorile naturale ale întregii zone, pentru a le face cunoscute publicului larg și pentru a constitui un punct de atracție pentru toți cei care, în peregrinările lor, se vor abate și pe Valea Trotușului” – spun organizatorii. Cele 80 de imagini care fac obiectul foto-expoziției prezintă succint imaginile celor mai reprezentative specii din flora și fauna spontană, de la izvor – Frumoasa și până la vărsarea Trotușului în Siret. Imaginile surprinse în fotografii arată aspecte fenologice diferite, determinate de microclimatul specific zonei Văii Trotușului și variația altitudinii de-a lungul cursului acestui râu.

Proiectul, ai cărui coordonatori sunt Lavinia Misăilă, Camelia Popa, Alexandrina Ster și Narcis Jitaru, este susținut de Primăria orașului Comănești, de Centrul de Informare Europeană Europe Direct Comănești și de Colegiul Tehnic „Dimitrie Ghika”. Expoziția este deschisă publicului în intervalul orar 10 – 19, de marți până duminică, inclusiv.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.