~2 min lectură 0 comentarii

Fotbal, Liga III / Moinești – Rădăuți 1-0, Ceahlăul II – Aerostar 5-1

Redacția Ziarul de Bacău

Sport 100614LIGA3

Grație victoriei la limită cu Bucovina Rădăuți, CSM Moinești și-a asigurat participarea în ediția 2014-2015 a Ligii a III-a. Deși pornită cu șansa a doua, echipa de copii a lui Sorin Trofin a luptat exemplar și a obținut victoria prin golul marcat de Chelariu, în min. 38. La Piatra-Neamț, Aerostar a mers ca în vacanță și a pierdut la scor, cu 5-1. Dar locul 1 în play-out fusese acontat de două etape, astfel că înfrângerea n-a mai contat în clasament. Pentru Aerostar a marcat Popa, în min. 31, când scorul era 2-0 pentru gazde. Astfel, Aerostar și CSM Moinești au terminat deasupra liniei retrogradării și s-au salvat chiar și în condițiile în care s-ar respecta termenii regulamentului inițial privind retrogradarea. Dar este posibil ca în Liga IV să nu mai ajungă nicio formație, deoarece numărul participantelor în LIII, pentru campionatul următor, a fost mărit cu 24 față de actuala ediție.

* Etapa X play-out (ultima): Moinești – Rădăuți 1-0, Ceahlăul II – Aerostar 5-1.
CLASAMENT FINAL PLAY-OUT
1. Aerostar Bacău 16 10 0 6 31-16 30
2. CSM Moinești 16 9 0 7 28-23 27
3. Ceahlăul II P. Neamț 16 7 4 5 23-21 25
4. Bucovina Rădăuți 16 6 3 7 19-24 21
5. Sporting Suceava 16 4 1 11 19-36 13

P.K.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.