~2 min lectură 0 comentarii

UPDATE! Accident de microbuz în Bacău. 12 persoane au ajuns la Urgențe

Redacția Ziarul de Bacău

UPDATE:
Toți cei 15 ocupanți ai microbuzului implicat în accidentul din această dimineață din Cartierul CFR au ajuns la Spitalul Județean Bacău pentru îngrijiri medicale. Dintre aceștia, doar o femeie de 75 de ani a fost rănită grav și a rămas internată permanent, șapte persoane au primit spitalizare de zi, iar celelalte șapte au plecat acasă după ce au fost investigate de medicii de la Urgențe. Polițiștii fac cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs accidentul.

Un accident auto s-a produs joi dimineaţă la periferia oraşului Bacău, 12 persoane fiind rănite. Şoferul unui microbuz care transporta 15 persoane a încercat să evite o altă maşină, intrând în coliziune cu un copac, a spus la Digi24 Adrian Colibaba, purtător de cuvânt al Ambulanţei Bacău.

microbuz arhiva

11 dintre persoanele din microbuz au suferit leziuni, victimele fiind asistate medical de echipajele Ambulanţei şi SMURD. Toate au fost transportate la Spitalul Judeţean de Urgenţă Bacău, a precizat purtătorul de cuvânt.

Șoferul microbuzului s-ar fi angajat într-o depăşire eşuată. Doi dintre pasageri au fost răniţi ceva mai serios şi vor avea nevoie de îngrijiri medicale în spital timp de mai multe zile.

Vom reveni cu amănunte.

Sursa: digi24.ro.

– foto arhivă.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.